14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Voi propune o formulă de conducere a PNL flexibilă şi mobilă

Antonescu: Voi propune o formulă de conducere a PNL flexibilă şi mobilă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că va propune la modificarea Statutului PNL introducerea unei formule de conducere “flexibilă şi mobilă” şi din care să facă parte persoane mandatate indirect de alegători, precum liderii grupurilor parlamentare, preşedinţii de CJ sau primari, transmite Mediafax.

“Sunt înclinat, sunt preocupat şi voi propune o formulă în care să modernizăm conducerea partidului – inspirându-mă şi eu din conducerea altor partide liberale – în care Congresul să aleagă un preşedinte, să susţină un program, dar în rest expresia de conjunctură a conducerii să fie cât mai redusă. Cu alte cuvinte, să avem în conducerea partidului nu aceia care îi plac preşedintelui sau poate preşedintele să facă echipă cu ei mai bine, sau aceia care în urma unui vot deschis reuşesc să strângă mai multe voturi prin diferite combinaţii, ci să facem în aşa fel încât partidul să fie condus în principal cu cei pe care indirect electoratul i-a desemnat pentru asta”, a susţinut Antonescu, precizând că a fost inspirat în această propunere de modelul partidului liberal din Germania.

Liderul PNL a precizat că liderii grupurilor parlamentare, preşedinţii de consilii judeţene, primarii de mari municipii ar trebuie să facă parte dintr-o conducere “mobilă, flexibilă”, care să “angreneze în deciziile partidului cât mai mulţi din aceşti oameni, de drept sau mandataţi de electorat”.

Antonescu a precizat că, în opinia sa, formula ideală este ca la luarea deciziilor politice în partid să participe cât mai multe persoane.

“Cu cât e vorba de activitatea de management, deci nu de decizie, ci de aplicare a deciziilor, cu atât e bine nu neapărat un număr foarte mic, dar un număr de oameni care au fiecare o responsabilitate precisă”, a explicat Antonescu.

Cele mai citite

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care...

Ciolacu și Grindeanu se întâlnesc cu președintele DP World, investitor din Dubai

Șeful Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se întâlnesc, în ziua de 15 mai 2024, cu Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte...
Ultima oră
Pe aceeași temă