22.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialEvenimentPercheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în...

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentru achiziţionarea de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit unui comunicat al EPPO, în perioada 2020 – 2022, s-a constituit o reţea infracţională pentru manipularea achiziţiilor publice de dezinfectanţi, măşti de protecţie şi echipamente medicale pentru spitale, şcoli şi alte facilităţi municipale în beneficiul unor furnizori prestabiliţi, care s-au înţeles să facă parte din această schemă de fraudare.

Trei persoane cercetate au fost aduse la Biroul EPPO din Bucureşti pentru a fi anunţate că au calitatea de suspecţi.

Furnizarea de echipamente medicale a fost finanţată prin programul REACT-EU, un instrument financiar european pentru asistenţă în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemică COVID-19.

Se estimează că prejudiciul în acest caz este de 8 milioane de euro din bugetul UE.

Ancheta este în desfăşurare, pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale şi prejudiciul total cauzat.

La investigaţii participă Poliţia Română – Direcţia de Operaţiuni Speciale, Direcţia Generală Anticorupţie şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă