14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportAmbasada SUA la Bucureşti va fi închisă luni. Care este motivul

Ambasada SUA la Bucureşti va fi închisă luni. Care este motivul

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti va fi închisă luni, în semn de comemorare a liderului activist pentru drepturile afro-americanilor, Martin Luther King Jr., informează Agerpres.

Ambasada îşi va relua activitatea marţi.

Preşedintele american Ronald Reagan a semnat, la 2 noiembrie 1983, legea ce instituie o sărbătoare federală care să fie celebrată an de an în a treia zi de luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King (15 ianuarie 1929 – 4 aprilie 1968). Pentru prima dată, Ziua Martin Luther King a fost marcată la 20 ianuarie 1986. 

Pastorul Martin Luther King Jr., laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1964, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare, s-a născut în Atlanta, Georgia, la 15 ianuarie 1929, în familia unui pastor baptist. A absolvit cursurile Colegiului Morehouse în 1948, iar în 1951 – cursurile teologice ale Seminarului Teologic Crozer. Şi-a obţinut doctoratul în 1955, la Universitatea Boston. 

Devenit, în 1954, pastor la Biserica Baptistă din Dexter Avenue, în localitatea Montgomery din statul Alabama, King s-a transformat într-un puternic militant pentru drepturile civile ale afro-americanilor din statele sudiste. În 1955 a organizat cel mai important protest al afro-americanilor, boicotul transportului public din Alabama de către afro-americani, care erau nevoiţi să călătorească în locuri speciale. Militant paşnic împotriva segregării pe criterii rasiale, King şi-a câştigat respectul societăţii americane. Un talentat orator, în discursurile sale King a făcut apel la valorile creştine şi la idealurile americane care i-au animat pe primii colonişti din America de Nord. 

A fondat, în 1957, ”Southern Christian Leadership Conference” (SCLC), care a devenit una dintre cele mai importante mişcări pentru eliminarea segregării rasiale din Statele Unite. Curtea Supremă de Justiţie, la care King a apelat în numeroase rânduri, a eliminat treptat toate discriminările rasiale din sudul SUA. În 1963, marşul din Washington a influenţat puternic percepţia opiniei publice americane şi internaţionale asupra problemelor din sudul Statelor Unite. 

Martin Luther King Jr. a fost asasinat în Memphis, Tennessee, la 4 aprilie 1968. 

Cele mai citite

Ce au în comun Donald Trump și Viktor Orban. “Nu vrem să…”

Donald Trump, fostul președinte al Americii și actual candidat pentru scaunul de la Casa Albă, a afirmat, într-un interviu, că el și Viktor Orban...

Avertizare meteo pentru Pakistan. Temperaturile au atins 53 de grade Celsius

Autoritățile pakistaneze au emis luni o avertizare serioasă pentru femeile însărcinate și persoanele în vârstă, din cauza valului de căldură extremă care afectează țara....

“Am venit, am semnat şi acum trecem la treabă cu toţii”. FCU Craiova are un nou antrenor

FCU Craiova are un nou antrenor. Formația din liga a doua a semnat cu Marius Croitoru pe o perioadă de doi ani. "Am venit, am...
Ultima oră
Pe aceeași temă