Dacă „reţeaua Voicu” este transpartinică şi neutră din punct de vedere politic şi dacă este expresia unui soi de „rău românesc” colectiv, a unei „tumori naţionale” care îngăduie astfel de excrescenţe maligne, atunci Cătălin Voicu este un bun de patrimoniu naţional.
Nici n-au apucat colegii de la HotNews să epuizeze rezerva de înregistrări cu senatorul PSD Cătălin Voicu, că au şi apărut nuanţele şi nuanţatorii aferenţi, relativizatorii de serviciu şi generalizatorii cu perspectivă istorică şi oftaturi sapienţiale. Totul, pentru a escamota un adevăr simplu: un senator al Partidului Social Democrat, propus pentru preluarea Ministerului de Interne, se află în centrul unei reţele criminale formate din oameni politici, oameni de afaceri, magistraţi şi ofiţeri ai instituţiilor de aplicare a legii, care ocupă funcţii înalte în stat şi care s-au asociat pentru a exploata şi eluda legile statului pentru a obţine avantaje personale. Altfel spus, corupţie în forma ei cea mai pură şi mai puţin controversată, practicată de un membru important al PSD.
Fiind greu de contestat fără a risca oprobriul public, nimeni nu îndrăzneşte, desigur, să o facă în mod direct. În schimb, se recurge la metode indirecte care încearcă să dilueze adevărul până la proverbiala apă de ploaie. Una dintre ele este bagatelizarea dezvăluirilor. „În fond – suntem întrebaţi – ce e nou în toată povestea asta? Au nu se ştia că ţara este dominată de o mafie economico-politică imună la constrângerile legii, căci înfloreşte la umbra Justiţiei şi serviciilor de informaţii? Numai naivii şi proştii se pot arăta revoltaţi de aceste aşa-zise dezvăluiri. Au nu am scris noi încă din anii ’90 despre Cupola mafiotă care s-a creat şi a prosperat sub înaltul patronaj al autorităţilor postdecembriste, de unde şi formula «regimul Iliescu»? Deci nimic nou, mult zgomot pentru nimic.” Adevărul este din nou altul. Chiar dacă „se ştia” de multă vreme despre acest cancer românesc grefat pe organismul statului şi chiar dacă „se ştia” că este un sistem patronat de Ion Iliescu şi FSN, nu am avut niciodată o dovadă concretă în acest sens. De această dată, o avem şi – lucru cu totul remarcabil şi excepţional – ea vine din interiorul statului. Cu alte cuvinte, există, pentru prima oară în 20 de ani, cel puţin o instituţie – DNA – şi un număr de oameni politici care nu mai respectă Omerta. În plus, informaţiile despre modul în care reţeaua Voicu s-a format încă din primele zile din decembrie ’89 din oameni aflaţi în preajma lui Iliescu şi s-a consolidat în timpul în care acesta a fost preşedinte aruncă o lumină foarte limpede şi nouă asupra regimului postdecembrist.
Relativizarea morală este a doua modalitate de diluare a adevărului. Pe de o parte, există întotdeauna peşti mai mari şi nu e nevoie decât să te întrebi public „de ce tocmai el, când sunt alţii mai hoţi, de ce tocmai acum?”, ca să induci ideea că aici se ascunde altceva, interese obscure. Nu mai este important că un fapt de corupţie gravă şi greu de contestat a devenit public, ci că toate celelalte cazuri care sunt doar prezumate nu au fost dezvăluite. Pe de altă parte, ne-a asigurat sinistra Rodica Stănoiu, reţelele mafiote sunt transpartinice. Există asemenea reţele în toate partidele şi sub toate regimurile. Foarte posibil, dar reţeaua Voicu NU aparţine tuturor partidelor, ci PSD, iar responsabilitatea morală nu este difuzată egal în clasa politică, ci aparţine PSD.
În al treilea rând, este invocată responsabilitatea colectivă. Ni se spune, la fel ca în cazul crimelor comunismului, că toţi suntem de vină că tolerăm această metastază naţională, că e ceva fundamental greşit în alcătuirea noastră naţională dacă permitem aşa ceva, popor cupid şi egoist. Dar, la fel ca în cazul crimelor comuniste, unii au ales să fie călăi şi sunt vinovaţi, iar alţii au fost victime şi sunt inocenţi. Oameni ca Voicu nu sunt inevitabili şi nu există nici un fel de blestem naţional care să ne condamne să fim conduşi de hoţi şi de incompetenţi.
Fără claritatea morală de a identifica responsabilităţile acolo unde se află, n-avem altă şansă decât resemnarea mioritică. Şi atunci, politicienii n-au decât să-l declare pe Voicu bun de patrimoniu, să desfiinţeze DNA, să-l suspende pe Băsescu şi să scoată ţara din Uniunea Europeană.
