14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialVizită la curtea regilor Spaniei

Vizită la curtea regilor Spaniei

M-am îndrăgostit iremediabil de acest oraș, la fel ca de toate orașele „regale” ale bătrânului continent, precum Viena sau Cracovia. Oriunde am mers, primul obiectiv turistic pe care am vrut să-l vizitez a fost Palatul Regal. Cred că acest loc spune cel mai mult despre oamenii care au condus o țară (sau un imperiu, după caz) și îți face, de asemenea, și un rezumat al istoriei sta­tu­lui respectiv. Vizitatorul este, de regulă, purtat din cameră în cameră, oferindu-i-se detalii despre designul fiecăreia și despre cine a locuit în aceste camere. La Madrid lucrurile sunt un pic diferite. Palacio Real de Madrid este mai mult un muzeu de istorie decât un palat regal în toată puterea cuvântului. În unele camere sunt organizate o serie de expoziții, iar unele sunt destul de sărăcăcioase în elemente de decor (multe fiind mutate în muzee sau în alte palate din țară). De regulă, toți turiștii încep vizita cu partea centrală a palatului, iar apoi merg spre părțile laterale ale clădirii. Real Armeria, aflată în subsolul palatului, este galeria unde sunt expuse armele familiei regale. Cu cinci secțiuni destul de mari este una dintre cele mai vaste părți ale Palatului Regal. Vocea din ghidul electronic (pe care ați face bine să-l luați la intrare) vă va oferi extrem de multe detalii despre cei care au folosit aceste arme și va încadra fiecare element într-un anumit moment din istoria Spaniei. Armeria este secțiunea care vă va solicita cel mai mult și de aceea eu cred că ar fi bine să începeți cu aceasta și abia apoi să vă relaxați mergând agale prin camerele familiei regale. O a treia secțiune care poate fi vizitată, la final, este Farmacia Regală, unde, pe lângă expoziția care cuprinde majoritatea ustensilelor originale folosite în ultimele sute de ani de medicii familiei regale, veți primi și explicații legate de modul de preparare a unor „leacuri”.

Muzeul are și o Galerie de Artă, însă accesul la aceasta presupune achitarea unui supliment la biletul cumpărat. Sunt expuse lucrări cunoscute ale unor pictori precum Velázquez, Tiepolo, Mengs, Gasparini, Juan de Flandes, Caravaggio și Goya. Și dacă intrați în galerie trebuie neapărat să vedeți și cele cinci instrumente Stradivarius care formează unicul cvartet complet de instrumente cu coarde produs de celebrul lutier italian Antonio Stradivari.
Pont: nu vă înghesuiți să cumpărați suveniruri de la magazinul muzeului, deoarece veți găsi majoritatea obiectelor în alte magazine cu suveniruri, la jumătate de preț.
Transport: Zborurile între București și Madrid sunt efectuate de companii low cost (BlueAir, Wizzair, EasyJet și Vueling) care practică prețuri cuprinse între 50 și 100 euro pentru un bilet dus-întors; Tarom și Iberia sunt companiile tradiționale care efectuează zboruri directe pe această rută, prețul minim fiind de 135 euro pentru un bilet dus-întors.
Cazare: La un hotel de 3 stele în Madrid o cameră dublă are un preț de pornire de 70 euro pe noapte.

Palacio Real de Madrid (Calle Bailen, 28071; stația de metrou Opera). Program: 09:30 – 17:00 (luni-sâmbătă); 09:00 – 14:00 (duminica și alte sărbători); în perioada mai – septembrie ora de închidere devine 18:00, respectiv 15:00. Preț bilet: Palatul Regal, Farmacia și Galeria Armelor – 8 euro (adulți); 3,5 euro (pensionari, elevi și studenți). Galeria de Artă – 2 euro (tarif valabil pentru toate categoriile de vizitatori).

Queen’s Day

Amsterdam, 29 – 30 aprilie.
În fiecare an, timp de două zile, olandezii sărbătoresc Ziua Reginei în toată țara. Deși ziua de naștere a actualei Regine Beatrix este pe 31 ianuarie, supușii săi o serbează după ziua reginei-mamă, Juliana (născută pe 30 aprilie 1909).
În cadrul acestei sărbători se vor organiza concerte și expoziții în aer liber, iar muzeele își vor prelungi orarul de funcționare. Cei cărora le plac vechiturile vor putea da o raită prin câteva târguri de vechituri. De asemenea, nu va lipsi nici parada de pe canalul care traversează orașul. Puteți sta la Amsterdam 4 zile, de joi (prima zi a aniversării) până duminică, serbând astfel și ziua de 1 Mai.
Transport: Companiile KLM și Tarom operează câte trei, respectiv un zbor zilnic între București și Amsterdam, prețurile pentru un bilet dus-întors începând de la 130 euro (taxe de aeroport incluse).
Cazare: O noapte de cazare într-un hotel de 3 stele costă de la 70 euro/cameră dublă. Hoteluri puteți găsi prin portalul booking.com (http://sp2.ro/hoteluriam). Majoritatea hotelurilor oferă micul dejun inclus în prețul camerei.
Pagină realizată de Cristian Curus

Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Plecare importantă din SRI. Cristian Bizadea părăsește instituția la doar 48 de ani

Generalul SRI, Cristian Bizadea (48 de ani), pleacă din sistem începând cu data de 1 iunie și ar fi vorba despre pensionare și nu...

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă