22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO: Cristiana Anghel, lovită în cap de steagul oferit de Ilie Năstase

VIDEO: Cristiana Anghel, lovită în cap de steagul oferit de Ilie Năstase

Senatorul UNPR Ilie Năstase a vrut să-i ofere luni în plenul Senatului colegei sale, Cristiana Anghel (ALDE), un steag, pe care l-a rezemat defotoliul acesteia, însă steagul a căzut în capul său, fără să o lovească, transmite Mediafax.

 

“Nu m-a lovit. Chiar dacă mă lovea, nu conta pentru că intenţia domnului Năstase a fost extraordinar de bună, mă bucur că mă apreciază şi nici nu m-a supărat. (…) Eu am precum pisica nouă vieţi, nu păţesc nimic, nu mizaţi pe faptul că aş păţi ceva”, a declarat Anghel după şedinţa de plen.

La rândul său, Năstase a spus că i-a oferit steagul Cristianei Anghel pentru că “este un patriot”. “Nu ştiu, n-am vrut. Eu i l-am oferit pentru că ea e singura care merită steagul ăla (…) este un patriot”, a declarat Năstase, explicând că nu mai ia nimeni atitudine la fel ca Anghel.

Incidentul s-a produs după ce proiectul de lege iniţiat de Cristiana Anghel, referitor la reintroducerea insultei şi calomniei în Codul penal, a fost respins de plenul Senatului.

Anghel a declarat, după şedinţa de plen, că va susţine iniţiativa la Camera Deputaţilor, unde va trece “precum acceleratul”.

“E prima cameră, mă duc la Zgonea, la Camera Deputaţilor, să vezi ce-o să treacă acolo precum acceleratul, exact cum a trecut legea domnului cu defăimarea, că aia a putut să fie votată că era clar pe o chestie. Asta, când e vorba de orice om… “, a declarat Cristiana Anghel.

De asemenea, Anghel a mai spus şi că va da în judecată un jurnalist, ca apoi să aibă posibilitatea să meargă la Curtea Constituţională, urmând ca CCR să ceară Parlamentului să pună în acord Codul penal cu deciziile sale.

“Ştiţi ce fac? Dau pe unul în judecată de la voi, da’ nu-l dau ca să-l dau, dau ca să pot să am posibilitatea să mă duc la Curtea Constituţională. (…) Curtea o să spună, bă sunteţi tâmpiţi, am două decizii în care spune că trebuie să puneţi în acord cu Constituţia. O să vin cu decizia Curţii şi o să fie obligaţi să facă lucrul acesta, cum au făcut-o şi cu cele 30 de articole ale Codului Penal, declarate neconstituţionale”, a explicat Anghel.

 

Cele mai citite

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...

GALERIE FOTO. Camila Giorgi, retragere misterioasă din tenis. Motivul pentru care se zvonește că ar fi fugit în Statele Unite

Camila Giorgi, una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul feminin, a ales să se retragă din tenis într-un mod bizar. Italianca de 32 de...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă