21.7 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecialVIDEO: „Cartea junglei”, pe primul loc la încasări

VIDEO: „Cartea junglei”, pe primul loc la încasări

Filmul de animaţie „Cartea Junglei” conduce box-office-ul nord-american, chiar și la trei săptămâni de la lansare. Astfel, filmul a obținut încasări de 43,7 milioane de dolari în acest weekend, iar încasările totale ajung la 253,4 milioane de dolari, informează AFP, citat de Agerpres.

Locul secund este ocupat în continuare de „The Huntsman: Winter’s War”, cea mai recentă adaptare a celebrului basm „Albă ca Zăpada”, al fraţilor Grimm, având-o în distribuţie pe actriţa Charlize Theron. Filmul a încasat în acest week-end 9,6 milioane de dolari, din cele 34,2 milioane de dolari obţinute în cele două săptămâni de la lansare. 

Pe locul al treilea urcă „Keanu”, o comedie în regia lui Peter Atencio, în care un grup de amici simulează traficul de droguri pentru a recupera o pisică sechestrată – cu încasări de 9,45 milioane de dolari. 

Aflat la rândul său în primul week-end în cinematografe, filmul „Mother’s Day”, cu Jennifer Aniston şi Julia Roberts, intră pe locul al patrulea în box-office, cu încasări de 8,4 milioane de dolari. 

În schimb, filmul „Barbershop: The Next Cut “, o cronică umoristică a vieţii într-un cartier afro-american din Chicago văzută prin ochii clienţilor unui salon de frizerie, pierde două locuri, situându-se pe poziţia a cincea, cu 6,1 milioane de dolari obţinuţi în acest week-end şi 44,7 milioane de dolari strânşi în trei săptămâni. 

„Zootropolis”, un alt film animat, produs de studiourile Disney, pierde la rândul său două locuri, obţinând 5,3 milioane de dolari în a noua săptămână de distribuţie, din încasări totale de 323,8 milionae de dolari. 

Un alt film nou, „Ratchet & Clank”, ocupă locul şaptelea în box-office, cu încasări de 4,9 milioane de dolari. Filmul, bazat pe o franciză de jocuri, povesteşte aventurile unui personaj şi ale unui robot care îşi unesc forţele împotriva maleficului Drek. 

Comedia „The Boss”, cu Melissa McCarthy, despre o fostă miliardară forţată să trăiască mai modest după o şedere la închisoare, cade pe locul al optulea, cu încasări de 4,3 milioane de dolari şi 56,1 milioane de dolari obţinuţi în patru săptămâni. 

Pe locul al nouălea regăsim superproducţia „Batman v Superman: Dawn of Justice”, cu încasări de 3,9 milioane de dolari în week-end-ul trecut şi un total de 325 milioane de dolari în şase săptămâni. 

Pe ultimul loc se află „Criminal”, în regia lui Ariel Vromen, un thriller science-fiction cu Kevin Costner, Ryan Reynolds şi Tommy Lee Jones, cu încasări de 1,3 milioane de dolari în week-end şi un total de 13,5 milioane de dolari în trei săptămâni.

Cele mai citite

Armata ucraineană: Ucraina a distrus radarele sistemelor ruseşti S-300, S-400 în Crimeea ocupată

Forţele ucrainene au distrus două radare ale sistemelor de apărare aeriană S-300 şi S-400 în mai multe zone din Crimeea ocupată în noaptea de...

Armata ucraineană: Ucraina a distrus radarele sistemelor ruseşti S-300, S-400 în Crimeea ocupată

Forţele ucrainene au distrus două radare ale sistemelor de apărare aeriană S-300 şi S-400 în mai multe zone din Crimeea ocupată în noaptea de...

Hunter își nenorocește electoral tatăl

Hunter Biden, fiul poznaș al președintelui american care abia se mai ține pe picioare, în sondaje fiind deja prăbușit, a fost găsit vinovat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă