12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialUSL - "Menage a trois" cu reticenţe

USL – “Menage a trois” cu reticenţe

La Galaţi, liderii PSD şi PC nu şi-au rezolvat neînţelegerile de la prezidenţialele din 2009, iar la Brăila liderul PSD vrea liste separate.

 

Constituirea Uniunii Social Liberale (USL) prin semnarea protocolului de către liderii organizaţiilor din Galaţi ale PNL, PSD şi PC a dezvăluit existenţa unor probleme de comunicare între partenerii noii alianţe politice, generate de neînţelegerile din vechile alianţe. Dacă liderul PNL Galaţi, Victor Dobre, şi liderul PSD Galaţi, Dan Nica, au mari speranţe în buna funcţionare a triplei alianţe, liderul PC Galaţi, Eugen Durbacă, e reticent.

Dan Nica şi Eugen Durbacă nu şi-au mai vorbit de la alegerile prezidenţiale din 2009, când Nica l-a acuzat pe Durbacă de faptul că în pofida alianţei PSD-PC, nu face campanie pentru Geoană, iar câţiva dintre oamenii PC chiar au făcut campanie pentru Sorin Oprescu. Atunci, în campanie, Dan Voiculescu a venit la Galaţi pentru a calma spiritele, dar nu a reuşit. “Noi am fost întru totul de acord cu Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC, nu am fost de acord cu această uniune, la Galaţi, dar am semnat protocolul pentru că aşa s-a hotărât. Noi am mai avut o colaborare PSD şi PC, dar în care nu s-a respectat ceea ce convenisem la centru.

Acesta este punctul meu de vedere, al organizaţiei de la Galaţi. Dacă în continuare colegii de la PSD îşi vor schimba poziţia privind colaborarea, sigur că atunci poate ne schimbăm şi noi părerea. Sper că prin celelalte acte care vor fi pe lângă acest protocol să reglăm şi să punem de comun acord toate problemele pe care le are fiecare formaţiune”, a spus Eugen Durbacă. Neînţelegerile sunt provocate şi de faptul că la candidaturile pentru alegerile locale din 2012 PC nu are şanse să obţină candidatura din partea USL nici pentru preşedinţia CJ, nici pentru Primăria Galaţi. La CJ, actualul preşedinte Eugen Chebac (PSD) are toate şansele la o nouă candidatură prin aplicarea principiului USL conform căruia au prioritate la candidatură cei ce ocupă funcţia, iar la competiţia pentru Primăria Galaţi, candidatul PSD, Nicuşor Ciumacenco, şi cel al PNL, Marius Stan, conduc detaşat în sondaje.

Întrebat ce procent de încredere au unii în ceilalţi liderii noii alianţe, preşedintele PNL Galaţi, Victor Dobre, a răspuns cu o remarcă: „Ranchiunos nu sunt, uituc nici măcar atât”. „Eu de câte ori am avut o construcţie, am pornit în construcţia respectivă cu 100% încredere”, a fost răspunsul lui Dan Nica.

Nici la Brăila, înfiinţarea USL nu e privită cu ochi buni de liderul PSD, Gh. Bunea Stancu, care vrea liste separate: „Eu le-am spus şi celor de la centru că acest protocol e semnat prea devreme. E o greşeala politică. Că această alianţă nu a făcut decât să îi mulţumească pe cei care ne conduc partidele, luându-şi fiecare partea lui, unul prim-ministru, altul preşedinte. Interesul nostru e să candidăm pe liste separate, pentru că atunci se vede puterea partidului. Când ai doi cai la o căruţă, unul sărmanul trage, iar celalalt se face că trage şi spune am tras şi eu la căruţă, vreau şi eu snop de fân”.

Cele mai citite

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...

Jignitul secolului – premierul României jignit de cetățenia română!

Partidul SOS România a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că premierul României este jignit de cetățenia română. "Domnule Ciolacu, în 2024 românii nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă