22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Istanbul: 10 oameni au fost răniţi într-o explozie, în apropierea sediului...

UPDATE. Istanbul: 10 oameni au fost răniţi într-o explozie, în apropierea sediului partidului de guvernământ

UPDATE: 10 persoane, între care şi poliţişti, au fost rănite în explozia produsă în această dimineaţă în apropierea unei maşini de poliţie la Istanbul, în centrul oraşului, a anunţat agenţia Anatolia, citând surse din poliţie, relatează AFP, conform Mediafax.

A fost vorba despre o bombă controlată de la distanţă, care a explodat la trecerea unui vehicul de serviciu ce transporta 21 de agenţi”, a declarat comandantul poliţiei din Istanbul, Huseyin Capkin, citat de Anatolia.

Guvernatorul Istanbulului, Huseyin Avni Mutlu, a precizat că bomba conţinea explozibil plastic, potrivit agenţiei.

Capkin a menţionat că zece persoane au fost rănite, inclusiv poliţişti, adăugând că nici unul nu era în stare critică. Un prim bilanţ menţiona trei răniţi.

Explozia a avut loc în cartierul Sutluce, în apropierea unui imobil unde îşi are sediul regional Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la guvernare în Turcia, a anunţat la rândul său postul privat de televiziune NTV. Citând surse din poliţie, NTV a precizat că bomba era amplasată pe o motocicletă.

Poliţia a creat un perimetru de securitate în zona exploziei. Martorii au declarat că deflagraţia a fost foarte violentă, cauzând o mişcare de panică şi pagube minore în zonă.

Mai multe grupări kurde, de extremă-stânga şi islamiste au comis în trecut atentate cu bombă la Istanbul.

 

Trei persoane au fost rănite într-o explozie produsă, în această dimineaţă, în apropierea unei maşini de poliţie la Istanbul, în centrul oraşului, a anunţat agenţia Anatolia, citată de AFP, conform Mediafax.

Explozia a avut loc în apropierea unui imobil unde îşi are sediul Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la guvernare în Turcia, a anunţat la rândul său postul privat de televiziune NTV. Potrivit presei, explozia ar fi fost provocată de o bombă şi ar fi avariat o maşină de poliţie şi alte vehicule.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă