Anul acesta, la Forumul economic de la Davos (Elvetia), care aduce impreuna cei mai importanti actori ai scenei politico-economice a planetei, a fost prezent si dl Ali Babacan, ministrul de Externe al Turciei. Se stie ca aceasta mare tara solicita sa intre in Uniunea Europeana. Se stie, de asemenea, ca aderarea Turciei are, in interiorul Uniunii, multi partizani (printre care si Romania oficiala), dar si opozanti. De pilda presedintele Frantei, Sarkozy, care doreste doar un statut special de asociere cu Turcia, lucru pe care aceasta il refuza.
Dl Babacan a spus, la Davos, ca Uniunea Europeana nu trebuie sa devina un club al crestinilor. Misiunea ei ar trebui sa fie aceea de-a uni tari cu traditii diferite, a declarat ministrul. Domnia sa pare intr-adevar a fi atins o problema extrem de delicata. Caci, inainte de-a sti daca UE trebuie sa fie acel "club crestin" pe care nu-l agreeaza ministrul turc, avem obligatia sa ne intrebam in ce masura UE este sau nu o entitate crestina.
Se stie ca proiectul de Constitutie europeana, la care s-a renuntat de altminteri (datorita votului negativ al francezilor si olandezilor), nu mentiona radacinile crestine ale Europei, care sunt totusi o realitate istorica incontestabila. E adevarat, neincluderea acestei specificari nu a fost cauza respingerii Constitutiei in referendumurile respective din Franta si Olanda. Dar ceea ce se stie este ca, in comisiile pregatitoare ale mult prea complicatului proiect, discutia asupra fundamentelor istorice si culturale ale Europei a fost vie, insa a dat castig de cauza acelora care au optat pentru abtinerea de la orice mentionare a traditiei religioase.
Aceasta tacere asupra sursei crestine este un neadevar, inca si mai mult decat o eroare. Pe teritoriul Europei de azi, atat de diversa (cultural, etnic, ca nivel de dezvoltare), crestinismul este singurul factor comun. Traditia democratica a Europei nu poate fi inteleasa fara doctrina crestina asupra omului. Catolicismul indeosebi s-a gasit in anumite momente istorice in tabara opresiunii si a totalitarismului, dar optiunea crestinismului, accentul pe libertatea individului de a decide intre bine si rau, este la baza democratiei. Ideea ca fiecare ins alege pentru el se transpune pe plan social. Fiecare societate isi hotaraste soarta printr-o libera alegere. Acesta e sensul democratiei. si nu este catusi de putin o intamplare ca, in era moderna, singurele societati cu adevarat democratice au aparut in statele cu o traditie crestina.
Ceea ce deosebeste religia lui Cristos de cea a lui Mohamed este faptul ca Isus a spus: Dati Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. A preconizat neamestecul intre politic si convingerile religioase. Chiar daca religia crestina (mai cu seama catolicismul) s-a situat in anumite momente pe pozitii conservatoare, se poate totusi afirma ca intre crestinism si democratie exista o legatura pozitiva. Dimpotriva, islamul este o religie totala, cartea sfanta care este Coranul trebuie sa decida in toate materiile, inclusiv in cele sociale. In timp ce Evangheliile creeaza pentru crestin spiritul legii, Coranul este legea insasi, saria. De aceea, in principiu cel putin, statul islamic nu poate fi unul democratic. si nici nu este undeva in lume, cu exceptia Turciei insesi, un stat musulman care sa fie si o democratie. Dar Turcia este pandita mereu de tentatia totalitara. Repetat, armata a trebuit sa intervina pentru a salva institutiile democratice (pentru a nu vorbi de gravele conflicte etnice ale Turciei, fata de care cele europene sunt floare la ureche). Este de nadajduit ca turbulentele democratiei turce se vor aplana, dar astfel de verificari dureaza uneori decenii si secole.
Desigur, UE trebuie sa fie capabila sa integreze in sanul ei comunitati musulmane, si inca din ce in ce mai mari. Fie cele care, istoric vorbind, se afla pe teritoriul european (Bosnia, Kosovo, dar si musulmanii din Bulgaria si Romania), fie masiva emigratie afro-asiatica musulmana care s-a stabilit in Occident in special. Aici ne izbim de o mare problema, una de principiu. Trebuie acest polimorfism religios sa duca la o abandonare a traditiei crestine, care – am vazut – este insusi temeiul democratiei noastre? Se pune intrebarea daca o societate poate functiona si poate supravietui fara recursul la anumite valori fundamentale care au constituit-o. Raspunsul corect este: nu. Europa poate fi o entitate pluralista si toleranta, are chiar o vocatie in acest sens, dar asta nu o scuteste de o necesitate de coerenta. Iar crestinismul este unul dintre acele elemente fundamentale care o definesc (alaturi de dreptul roman si de filosofia greaca).
Este o iluzie incarcata de consecinte, care pot fi fatale, aceea de-a crede ca Europa poate fi un supermarket, extensibil la infinit. O piata gigantica. Daca nu poseda o anumita coerenta ideologica si istorica, Europa va inceta sa existe, se va preface in ceva ce nu va mai fi ea. Este si aceasta o posibilitate, dar noua, europenilor, o astfel de eventualitate nu ne place.
Ion Vianu este scriitor
