17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialUn mesaj fals de pe Twitter a anunţat că Papa Benedict a...

Un mesaj fals de pe Twitter a anunţat că Papa Benedict a murit

Un mesaj fals de pe Twitter dat în numele cardinalului secretar de stat al Sfântului Scaun, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, susţinea joi pe Internet faptul că Papa Benedict al XVI-lea a murit, anunţ negat imediat de către purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, potrivit Mediafax.

Pe adresa @CardBertone a reţelei de socializare Twitter, a aparut la ora 19.00 (20.00, ora României), în limba italiană, următorul mesaj: “Sfântul Părinte a murit pe neaşteptate în după-amiaza de astăzi (joi).Anunţăm acest eveniment cu durere şi consternare “.

Versiuni în limba spaniolă, engleză şi franceză au apărut imediat, dezminţite şi acestea de nenumărate mesaje care raportau că acel profil de twitter era un fals.

“Este un fapt fără fundament: la fel ca şi anunţul, care a fost raportat. Nu are nici un sens şi nici o credibilitate, şi nu merită atenţie”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, preotul Federico Lombardi.

Papa, care va împlini vârsta de 85 de ani în aprilie, a arătat recent unele semne de oboseală, normale pentru vârsta lui, dar nu şi-a restrâns activităţile, trebuind chiar să meargă în Mexic şi Cuba până la sfârşitul lunii martie.

Cele mai citite

Raport BNR. Rata inflației va mai scădea în 2024, dar rămâne peste nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...

Lawrence Wong a depus miercuri jurământul de învestitură în funcția de prim-ministru al Singapore

Lawrence Wong a depus jurământul de învestitură în funcția de prim-ministru al statului Singapore și este doar al patrulea lider de la independență, încheind...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...
Ultima oră
Pe aceeași temă