12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn mare MISTER al aviaţiei a fost dezlegat. Ultimele CLIPE ale incredibilei...

Un mare MISTER al aviaţiei a fost dezlegat. Ultimele CLIPE ale incredibilei Amelia Earhart

Istorici şi specialişti în aviaţie au reuşit să afle ce s-a întâmplat acum 75 de ani, când Amelia Earhart şi navigatorul Fred Noonan au aterizat şi au supravieţuit, o vreme, pe o insulă pustie, potrivit Realitatea.net.

Decenii la rând, se ştia că aviatoarea Amelia Earhart a dispărut deasupra Pacificului, în timpul încercării ei de a face înconjurul lumii în aer, pe un traseu de aproximativ 46.000 de kilometri.

Se pare chiar că, în primele zile după aterizarea pe un atol din Pacific, cei doi ar fi putut fi salvaţi.

Filmul evenimentelor

Earhart şi Noonan au realizat că nu le-a rămas destul combustibil pentru a ajunge la Howland Island, acolo unde ar fi putut realimenta. Aşa că au transmis prin radio poziţia în care se află, apoi au aterizat pe insula nelocuită Gardner Island, un atol cunoscut acum ca Insula Mikumaroro.

După aterizare, Earhart a folosit combustibilul pentru a încărca bateriile avionului, continuând să transmită mesaje radio. Însă, după câteva zile, valurile puternice au desprins aparatul de zbor, un Lockheed Electra, de pe atol. Grupul de istorici şi specialişti a ajuns la concluzia că 57 dintre cele 120 de semnale raportate erau credibile, dând lesne de înţeles că poziţia lui Earhart era Insula Nikumaroro.

“Amelia Earhart n-a dispărut pur şi simplu la 2 iulie 1937”, spune Richard Gillespie, citat de Discovery News. “Când primele căutări au eşuat, toate poziţiile transmise prin radio au fost ignorate, salvatorii – cei de la Paza de Coastă – au crezut că sunt poziţii false. Totuşi, acest studiu arată că aparatul era pe sol şi pe roţile sale timp de câteva zile după dispariţie”.

Câteva obiecte descoperite în urmă cu câţiva ani – unele descoperite de persoane care au locuit acea insulă – confirmă rezultatele studiului.

Se pare că Earhart şi navigatorul său au transformat părţi ale avionului în unelte pentru pescuit şi prepararea hranei. Într-o zonă a insulei au fost găsite obiecte din sticlă folosite pentru curăţarea solzilor de peşte. Numeroase carapace de moluşte şi oase de broască ţestoasă au fost descoperite, semn că, iniţial, cei doi au reuşit să găsească hrană pentru a supravieţui.

Ultima piesă din puzzle: descoperirea avionului

Mai mult, există o fotografie realizată la trei luni de la dispariţia avionului lui Earhart. Se pare că în imagine apare trenul de aterizare al avionului.

“Absolut toate detaliile arată că rămăşiţele descoperite în 1940 sunt ale Ameliei Earhart”, concluzionează unul dintre autorii studiului, citat de Christian Science Monitor.

În iulie, cercetătorii se vor întoarce în zona insulei pentru a descoperi şi avionul luat de ape acum 75 de ani.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă