34.5 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăSpecialUn manager Microsoft, în conducerea unei firme din Cluj

Un manager Microsoft, în conducerea unei firme din Cluj

Una dintre cele mai importante companii româneşti din domeniul software, iQuest, va suferi schimbări la nivelul managementului. În ultimii ani, iQuest s-a transformat într-o adevărată companie multinaţională, cu sedii importante la Frankfurt, în Germania, Palo Alto, în Statele Unite ale Americii, şi în Cluj-Napoca. Schimbările din management presupun cooptarea unor manageri care au lucrat pentru Microsoft sau Nestle, care să consacre noua dimensiune multinaţională a iQuest.

Ce spun reprezentanţii iQuest

„Grupul iQuest, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii software customizate, numeşte în echipa de management a companiei pe Thomas Wittig, în calitate de co-Chief Executive Officer (co-CEO) şi pe Thierry Malbrancke, pentru funcţia de Chief Financial Officer (CFO). Thomas Wittig deţine o experienţă de peste 22 de ani în industria de software şi servicii IT. Înainte de numirea în cadrul iQuest, Wittig a deţinut funcţii de conducere în cadrul unor companii prestigioase precum Microsoft Corporation sau SAP AG, după care a condus companii în creştere, din domeniul infrastructurii, soluţiilor de business sau software as a service (SaaS)”, spun reprezentanţii companiei clujene. Practic, noul manager provenit din Microsoft ar urma să participe la transformarea firmei fondate de Cornelius Brody într-un jucător global pe piaţa producţiei de software.
„Sunt încântat să lucrez pentru iQuest în aceste momente din viaţa companiei. Multe corporaţii caută parteneri competenţi şi agili pentru a putea capitaliza potenţialul dat de noile tendinţe din industrii cheie, precum Big Data, Analytics, Business Process Innovation şi altele. iQuest este orientată către a ajuta clienţii să-şi transforme viziunea proprie în produse de cea mai înaltă calitate”, a declarat Wittig.

Fostul şef al Nestle Ungaria, cooptat în echipa clujenilor

Un alt transfer important este cel al fostului şef al Nestle Ungaria, care va deveni responsabil financiar al companiei clujene. „Thierry Malbrancke deţine o experienţă vastă în domenii precum Finanţe şi Supply Chain Management. Malbranke a deţinut poziţii de senior executiv în cadrul Nestlé în Franţa, Ungaria şi Germania timp de 35 de ani, una dintre ele fiind cea de CFO la Nestlé Ungaria”, spun reprezentanţii iQuest. Printre responsabilităţile noului manager se va număra supravegherea şi îmbunătăţirea circuitelor financiare ale iQuest.
„Una dintre satisfacţiile muncii mele este că pot participa la crearea de valoare adăugată într-un mediu atât de dinamic precum iQuest. Dată fiind rata de creştere a companiei şi planurile pentru a susţine o asemenea dezvoltare, voi asigura o creştere sustenabilă, voi monitoriza riscurile asociate şi voi înfiinţa şi integra procesele necesare în cadrul culturii organizaţionale puternice a companiei, menţinând în acelaşi timp flexibilitatea şi agilitatea iQuest”, a adăugat Thierry Malbrancke.
Cornelius Brody, fondator şi CEO al grupului iQuest, precizează că: „În plus faţă de creşterea organică a companiei, ne-am asumat o strategie de specializare pe anumite industrii şi domenii cheie, precum şi extinderea pe alte pieţe din Europa de Vest şi Statele Unite. Extinderea echipei noastre executive va fi un ingredient important pentru a transforma această strategie în realitate. Suntem încântaţi să facem un pas atât de important împreună cu Thomas şi Thierry, şi să continuăm dezvoltarea iQuest printr-un nou set de servicii, pe noi pieţe şi împreună cu noi parteneri”.

Cine este iQuest

Grupul iQuest este o companie independentă de dezvoltare de soluţii şi servicii software. Înfiinţată în anul 1998, cu sediul central în Germania, dar cu nucleul de cercetare – dezvoltare în Cluj, în prezent iQuest numără peste 450 de angajaţi în şapte sedii din Europa şi Statele Unite. iQuest a fost aleasă ca partener IT strategic de către companii de top din domenii precum life sciences, telecom, logistică, si energie. Însă unul dintre cele mai importante contracte ale companiei clujene a fost cel de dezvoltare de software pentru administraţia americană.

Cele mai citite

Crește numărul fraudelor cu aur. Avertisment privind lingourile și monedele contrafăcute

Interesul tot mai mare al românilor pentru aurul de investiții, pe fondul creșterii accelerate a prețului metalului prețios, a dus și la înmulțirea tentativelor...

Brazilia a evitat șocul în ultimul minut! Golul din prelungiri a trimis „Selecao” în optimile Campionatului Mondial

Brazilia s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Campionatului Mondial 2026, după ce a învins Japonia cu scorul de 2-1, grație unui gol...

Transfer-surpriză în NBA! Ja Morant pleacă după șapte ani de la Memphis, dar rămâne în Vest

Ja Morant va evolua din sezonul viitor pentru Portland Trail Blazers, după ce Memphis Grizzlies și formația din Oregon au ajuns la un acord...
Ultima oră
Pe aceeași temă