36.9 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăSocialEducațiePopulația școlară crește ușor, dar abandonul și dezechilibrele teritoriale rămân vizibile

Populația școlară crește ușor, dar abandonul și dezechilibrele teritoriale rămân vizibile

Din totalul populației școlare, aproape jumătate este cuprinsă în ciclul primar și gimnazial (45%), în timp ce liceenii reprezintă 17,9%, iar studenții 16,5%

Populația din sistemul național de educație a ajuns, în anul școlar și universitar 2025–2026, la 3,518 milioane de elevi și studenți, în urcare cu aproximativ 33.100 față de anul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Creșterea este susținută în special de învățământul liceal, unde numărul elevilor a urcat cu 5%, și de cel superior, unde s-a înregistrat un avans de 2,2%. În schimb, nivelurile primar, gimnazial și postliceal au consemnat scăderi, semn al unui dezechilibru între generațiile din sistem.

Din totalul populației școlare, aproape jumătate este cuprinsă în ciclul primar și gimnazial (45%), în timp ce liceenii reprezintă 17,9%, iar studenții 16,5%. Învățământul postliceal rămâne marginal, cu 2,2%. Structura de gen este relativ echilibrată, cu o ușoară majoritate feminină (50,2%), iar mediul urban concentrează peste 73% dintre elevi și studenți.

În universități sunt înscriși 580.900 de studenți, dintre care peste jumătate sunt femei. Cele mai căutate domenii rămân afacerile, administrația și dreptul, urmate de inginerie, construcții și prelucrare.

Distribuția teritorială arată concentrarea masivă a sistemului educațional în două poli: Nord-Est (588.500 persoane) și București–Ilfov (556.100 persoane). La nivel regional, apar diferențe semnificative între structura educației, de la predominanța ciclului primar în Sud-Muntenia până la ponderea ridicată a studenților în Capitală. În sistemul educațional activează 247.500 de cadre didactice, iar raportul mediu este de 14 elevi sau studenți la un profesor. Personalul didactic este majoritar feminin, în special în educația preșcolară, unde depășește 99%.

Pe partea de final de ciclu educațional, în anul școlar 2024–2025 au absolvit aproape 490.000 de elevi și studenți. Rata de promovare la bacalaureat a fost de 76,9% din totalul celor înscriși, iar abandonul școlar se menține scăzut, dar prezent, între 0,7% și 0,9% în funcție de nivel.

Finanțarea educației rămâne dominată de fonduri publice, care acoperă peste 80% din resurse, iar cheltuielile curente absorb aproape întregul buget, investițiile rămânând la un nivel redus, de puțin peste 5%.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Podul Giurgiu–Ruse se redeschide complet traficului, după finalizarea lucrărilor de reparație

MAE reamintește cetățenilor români că pot accesa permanent recomandările de călătorie prin platforma oficială a Ministerului și prin aplicația „Călătorește informat”Ministerul Afacerilor Externe anunță...

Mega-terminal pentru „Henri Coandă”: CNAB lansează proiectul extinderii Aeroportului Otopeni

Noul terminal va fi proiectat într-un interval de maximum doi ani, iar construcția propriu-zisă este estimată la aproximativ trei ani și jumătateCompania Națională Aeroporturi...

Capitala introduce reguli unice pentru mașinile ridicate: până la 1.000 de lei pentru recuperarea unui autoturism

Recuperarea vehiculului va fi posibilă doar pentru proprietar, deținător sau o persoană care poate demonstra dreptul legal de utilizarePrimăria Capitalei a aprobat un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă