18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialUn bărbat, salvat dintr-un câmp plin cu zăpadă, de un călător dintr-un...

Un bărbat, salvat dintr-un câmp plin cu zăpadă, de un călător dintr-un tren

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din județul Teleorman a fost găsit înghețat și aproape inconștient pe un câmp pe care încerca să îl traverseze pentru a ajunge la rude, el fiind salvat după ce a fost văzut de un călător aflat într-un tren, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, Gelu Dragomir, miercuri dimineață un călător aflat în trenul de persoane care circulă între Roșiorii de Vede și București a sunat la 112 și a anunțat că pe un câmp, în apropierea localității Gălăteni, a văzut o persoană căzută în genunchi în zăpadă, care nu se mișca. În urma apelului, reprezentanții ISU au luat legătura cu primăria localității și au plecat către zona indicată.

O volă trimisă de reprezentanții administrației locale a ajuns pe câmpul din apropierea căii ferate, fiind găsit un bărbat în vârstă de 40 de ani, aproape inconștient și necooperant, a cărui temperatură corporală era sub cea normală. Bărbatul a fost luat și dus la sediul Primăriei din localitate, unde un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor. Echipajul medical a fost nevoit să taie încălțămintea pe care acesta o purta pentru a-i elibera picioarele care erau degerate de la genunchi în jos. De asemenea, paramedicii au constatat că bărbatul intrase în hipotermie. După ce a primit primele îngrijiri, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Alexandria, unde a rămas internat și a început să își revină.

El a povestit că a plecat miercuri foarte devreme, dintr-o localitate în alta, pe câmp, pentru a ajunge la rude, însă pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi și din cauza frigului i s-a făcut rău și nu a mai putut înainta. El nu a putut cere ajutoare pentru că nu are telefon mobil, iar apelul dat la 112 de către călătorul din tren l-a salvat.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă