14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialUn alt plan de integrare a romilor. De data aceasta semnat de...

Un alt plan de integrare a romilor. De data aceasta semnat de primarii europeni

Congresul autorităţilor locale şi regionale din Consiliul Europei au inventariat, joi, la Strasbourg obstacolele din calea integrării romilor în societate şi au pus bazele unei “alianţe” pentru a face schimb de experienţă, informează Mediafax.

“Suntem alarmaţi de degradarea situaţiei romilor în Europa”, a declarat Keith Withmore, preşedintele Congresului autorităţilor locale şi regionale din Consiliul Europei, în cadrul acestui prim summit al primarilor privind romii.

Printre cei 300 de participanţi nu figurau decât aproximativ 50 de aleşi locali (primari, viceprimari, consilieri municipali sau aleşi regionali) şi niciun primar al unui oraş mare în afară de cel al oraşului gazdă.

Pentru organizatori însă, este vorba despre mobilizarea unui “nucleu dur” de colectivităţi, pentru lansarea “unei veritabile alianţe europene a oraşelor şi regiunilor pentru inserţia romilor”.

Primarii prezenţi au elaborat o listă cu dificultăţile întâlnite pentru a ameliora soarta celei mai importante minorităţi din Europa. Şi, potrivit primarului din Lodi, un oraş italian cu 45.000 de locuitori situat în Lombardia, “principalele obstacole sunt politice”.

“Sensibilitatea populaţiei şi instrumentalizarea politică a prejudecăţilor împotriva romilor fac acţiunea municipală dificilă pe acest subiect, mai ales în perioada electorală”, a declarat Lorenzo Guerini pentru AFP.

Primarul oraşului Strasbourg (nord-estul Franţei), Roland Ries, a acuzat Guvernul francez că a “lăsat din nou romii pradă răzbunării populare”, lansând recent un plan împotriva “delincvenţei româneşti”.

Mihalj Njilas, care conduce municipalitatea sârbă Kanjiza, cu 1.000 de romi din cei 27.000 de locuitori, a deplâns mai ales problemele legate de şcolarizarea copiilor romi.

Primarii au subliniat precaritatea mijloacelor disponibile la nivel local, mai ales în perioadă de criză. “În Grecia, mulţi spun că nu este momentul să ne ocupăm de romi”, a explicat Despoina Siggelaki, viceprimar al oraşului Heraklion (Creta).

Dar scopul reuniunii a fost şi împărtăşirea reuşitelor pe teren, un demers care va trebui să fondeze “alianţa”.

Primarul din Strasbourg a prezentat astfel un proiect de înfiinţare a unui centru pentru 20 de familii. La Lodi “am reuşit să facem în aşa fel încât primul contact al romilor la sosire să nu mai fie cu poliţia, ci cu echipele municipale”, a declarat Guerini.

Colectivităţile prezente au promis să folosească mediatori romi formaţi de Consiliului Europei pentru a face legătura cu diferite instituţii, în cadrul programului lansat la începutul lui 2011.

Cele mai citite

Iohannis reacționează la vestea tragică din Slovacia. “Sunt șocat să aflu”

Klaus Iohannis s-a declarat șocat de faptul că premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. "Şocat să aflu de faptul că prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico,...

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care...
Ultima oră
Pe aceeași temă