22.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialTrezorierul Statului Islamic, omorât într-un bombardament în Irak

Trezorierul Statului Islamic, omorât într-un bombardament în Irak

Teroristul care gestiona finanțele Statului Islamic, Abu Saleh, a fost omorât într-un bombardament aerian în nordul Irakului, conform DPA, relatează Agerpres.

Moartea responsabilului a fost anunțată joi, printr-un mesaj de Twitter, de Brett McGurk, trimisul special al președintelui Barack Obama pentru coaliția internațională care luptă împotriva Statului Islamic. 

În același bombardament au mai fost uciși doi colaboratori ai lui Saleh, a precizat McGurk.

Operațiunea a făcut parte din campania coaliției de a distruge infrastructura financiară a SI, a indicat oficialul american.

Conform purtătorului de cuvânt al armatei americane, Steve Warren, Abu Saleh a fost unul dintre cei mai experimentați membri ai organizației Statul Islamic, după ce anterior făcuse parte din rețeaua Al-Qaida.

El s-ar fi ocupat cu extorsiuni de fonduri pentru cele două organizații teroriste, cu coordonarea deplasărilor de luptători și arme și cu transferul de informații pentru Statul Islamic.

Cele mai citite

Nicușor Dan a fost consiliat de oamenii lui Plahotniuc și Băsescu

Nicușor Dan mai vrea un mandat de primar al Capitalei pentru încă patru ani, dar se pare că a uitat cam repede că...

Gabriela Firea vrea să facă metrou până în orașul Voluntari, unde e primar soțul, Florentin Pandele

Gabriela Firea anunță că, dacă va fi din nou aleasă primar general al Capitalei, va prelungi metroul din București până în orașul Voluntari, unde...

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă