12.5 C
București
joi, 21 octombrie 2021

Rezultatele alegerilor în Suceava: PSD a obținut patru locuri de deputat și un senator

UPDATE 12 decembrie, ora 11.35: Liberalii au obținut două locuri de deputat și unul de senator, iar PSD a obținut patru deputați și un senator, în județul Suceava. Patru funcţii de deputat şi două de senator vor fi acordate după redistribuire, potrivit numărătorii paralele a partidelor, scrie Mediafax. 

Potrivit numărătorii paralele a partidelor, în judeţul Suceava doar PSD, PNL şi ALDE au depăşit pragul electoral de 5 procente.

Astfel, la Senat, PSD are 48,99 la sută din voturi, PNL 26, 72 la sută, iar ALDE a obţinut 5,72 la sută.

În aceste condiţii, PSD va avea un senator ales direct, fiind vorba de Ioan Stan, preşedintele organizaţiei judeţene, iar PNL va avea tot un senator ales direct, Dan Cadariu, vicepreşedinte al PNL Suceava.

Celelalte două funcţii de senator care revin judeţului Suceava vor fi alocate după redistribuire.

La Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 47, 71 la sută din voturi, fiind urmat de PNL cu 25,63 la sută şi ALDE cu 5,66 la sută.

Astfel, PSD va avea patru deputaţi desemnaţi direct, fiind vorba de actualul deputat Eugen Bejinariu, medicul Maricela Cobuz, fostul preşedinte al CJ Suceava Cătălin Nechifor şi vicepreşedintele PSD Suceava, Emilian Havrici în timp ce PNL va avea doi deputaţi desemnaţi direct, actualul deputat Ioan Bălan şi primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor.

 


Pe listele de candidați la parlament din județul Suceava și-au făcut loc trei persoane certate cu legea. Unul a fost propus de PSD, unul de ALDE și unul de PRM.

Cătălin Nechifor, ocupantul locului trei pe lista de candidaţi ai PSD la Camera Deputaţilor, este suspectat de abuz în serviciu şi luare de mită.

Iie Niţă vrea un loc de senator din partea ALDE, chiar dacă a fost urmărit penal pentru înşelăciune.

Tot în Senat vrea să ajungă și Aurel Olărean, care a ajuns în fruntea listei candidaților PMP, chiar dacă a fost arestat preventiv în 2014, sub acuzaţia de abuz în serviciu şi şantaj.

Lista PSD Suceava pentru Camera Deputaţilor 

1.Eugen Bejinariu

2. Maricela Cobuz

3. Cătălin Ioan Nechifor

4. Alexandru Rădulescu

5. Emilian Iuliu Havrici

6. Ioan Pavăl

7. Gheorghe Şoldan

8. Gheorghe Apetrii

9. Oana-Elena Pintilei

10. Florin Lungu

11. Alina Ioana Popa

12. Petru Crăciun

13. Mihai Reman

 

Lista PSD Suceava pentru Senat

1.Ioan Stan

2. Virginel Iordache

3. Ovidiu Liviu Donţu

4. Mihaiela Marinca

5. Niculai Bosancu

6. Radu Gheorghe Munteanu

 

Lista PNL Suceava pentru Camera Deputaţilor 

1.Balan Ioan 

2.Fador Angelica 

3.Gheorghiu Bogdan 

4.Mihalescul Dumitru 

5.Surugiu Radu-Iulian 

 

Lista PNL Suceava pentru Senat 

1.Cadariu Constantin Daniel 

2.Miron Vasilica Steliana 

 

Lista ALDE Suceava pentru Camera Deputaţilor 

1. Băişanu Ştefan-Alexandru

2. Miron Neculai

3. Boliacu Constantin

4. Aldea Gheorghe

5. Saviţchi Dan

6. Carcalete Petru

7. Proboteanu Constantin

8. Milici Ovidiu

9. Bârsan Marcela Elena

10. Grădinariu Ioan

11. Asaftei Titianu Ion

12. Grosariu Ovidiu Dragoş

 

Lista ALDE Suceava pentru Senat

1. Niţă Ilie

2. Bordeuţ Vasile-Lucian

3. Tomoiagă Gheorghe

4. Vâlcu Neculai-Valentin

5. Cuzencu Loredana

 

Lista PMP Suceava pentru Camera Deputaţilor

1.Corneliu Popovici (liderul PMP Suceava)

2. Sorin Andrei

3. Marian Andronache

4. Dan Dumitru Vasile

5. Petru Juravle

6. Anca Mihaela Gâtlan

7. Sorin Robu

8. Cristian Sidor

 

Lista PMP Suceava pentru Senat 

1.Aurel Olărean

2.Cristian Vancea

3. Lenuţa Bălan

4. Nicoleta Cobzariu

5. Constantin Munteanu

 

Lista USR Suceava pentru Camera Deputaţilor 

1. Cristian Pîrghie, directorul Observatorului Astronomic din Suceava

2.Teodora Munteanu

3.Radu Plămădeală

4.Mihai Ilie Maierrean

5.Alexandru Georgia Istrate

6.Ion Marin

 

Lista USR Suceava pentru Senat

1. Radu Tudor Ciornei 

2. Ciprian Văcăreanu

3. Lorena Ignătescu

 

Lista UDMR Suceava pentru Camera Deputaţilor

1. Nagy Sándo 

2. Pásztai Ottó-Zsolt 

 

Lista UDMR Suceava pentru Senat

1. Lőrincz Csilla 

2. Veress Dávid 


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.


LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţiCARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.


LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

 

 

 

 

 

Ultima oră
Pe aceeași temă