6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPartidele politice din Vrancea au înscris pe liste peste 100 de candidați...

Partidele politice din Vrancea au înscris pe liste peste 100 de candidați pentru cele șapte posturi de parlamentar care revin județului

Pentru cele șapte posturi de parlamentar partidele au aruncat în luptă oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar care arată că, în general, se bazează mai mult pe trendul de la nivel național decât pe valoarea oamenilor, scrie cotidianul local Ziarul de Vrancea.

PSD merge pe mâna unor candidați care nu s-au remarcat prin mare lucru în Parlament, după ce la alegerile precedente Marian Oprișan a ”garantat” doi parlamentari care și-au pierdut mandatele înainte de vreme: Miron Mitrea a ajuns la închisoare, iar Victor Roman a fost descoperit incompatibil. Pe lângă aceștia, șeful PSD Vrancea își promovează oamenii care s-au evidențiat prin zelul cu care i-au slujit interesele.

La PNL în fruntea listelor sunt candidații de la alegerile locale, care au obținut un scor bun la primăriile din rural și la Consiliul Județean Vrancea, în schimb au pierdut Focșaniul, deși au avut un context cât se poate de favorabil. Deși acest eșec ar putea duce la rămânerea județului sub controlul PSD foarte mulți ani, aceiași liberali vor să ajungă acum în Parlament. 

ALDE a pus pe primul loc la Senat un candidat adus de la centru, Constantin Voicu. La Camera Deputaților, primul loc este ocupat de Maricica Vrabie, fosta șefă a Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor, care s-a remarcat prin numeroase deplasări în teritoriu în ultima perioadă.

La PMP, Traian Băsescu merge în Vrancea pe mâna deputatului Neagu Murgu la Camera Deputaților și a Mirelei Bîznă la Senat.

USR, partid aflat pe val după alegerile locale, are doi candidați fără experiență în politică, dar care s-au remarcat în alte domenii. Virgil Petrea este în fruntea Camerei Deputaților și vine cu un CV bogat în performanțe: olimpic internațional la matematică, absolvent MIT și angajat al unei mari companii de asigurări din Olanda. La Senat, USR mizează pe caricaturistul Constantin Pavel, unul dintre cei mai mari graficieni ai României, premiat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Chiar dacă aceste partide stau mai bine în sondaje la ora actuală, fiecare candidat are șanse să intre în Parlament în cazul în care alegătorii sunt dezamăgiți de politica marilor partide și decid să acorde credit și altor politicieni. 

Partidul Național Liberal

Senat: Toma Cătălin Dumitru, Macovei Liviu – George, Bălosu Cristinel, Ioan Raluca –Gabriela

Camera Deputaților: Ștefan Ion, Bostan Liviu, Vraciu Dorina, Nedelcu Florin, Nechifor Florin, Pancu Daniel, Dobre Claudiu Alin. 

 

Partidul Social Democrat 

Senat: Dumitrescu Cristian – Sorin, Nedelcu Mihai, Eșanu Aura – Lăcrămioara, Bălan Doru – Geany

Camera Deputaților: Tîlvăr Angel, Bârlădeanu Dragoș Petruț, Halici Nicușor, Boboc Tudorița – Rodica, Ochean Valentin, Ailincuței Lauriana, Cristian Dănuț

Partidul Mișcarea Populară 

Senat: Bîznă Mirela – Carmen, Țăranu Vasile, Galan Lămîița, Tănasă Nicu

Camera Deputaților: Murgu Neagu, Enache Manolache, Draghiea Cătălin – Romeo, Isticioaia Rodica, Brăileanu Ion, Negru Andrei Cristinel, Gheorghe Silviu – Stoica

 

Partidul Vrancea Noastră 

Senat: Boștiog Simona, Eni Valerică – Ștefan, Lazăr Ciprian Giani 

Camera Deputaților: Tudorache Dumitrache, Panaite Daniela, Liciu Romeo, Negoiță Emanuel, Dămăceanu Marian, Ploicică Marinel Ionuț, Trifan Viorel

Partidul România Unită

Senat: Zavragiu Ilie, Stroia Cristina – Ioana, Todică Petre, Voicu Adrian

Camera Deputaților: Agrigoroaei Ionel, Nagler Petru – Dorin, Andrei Alexandra – Mădălina, Devderian Romeo – Daniel, Iankevici Toni, Donțu Marius, Calciu Bogdan – Mihai

 

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților

Senat: Voicu Constantin, Bucur Cornel, Duțescu Gheorghe – Petru, Popa Tatiana

Camera Deputaților: Vrabie Maricica, Săpunaru Dorina, Antimirescu Ionel, Ursescu Vasile, Lupu Cătălina, Vasile Pauliean – Silviu, Vicol Ștefan

 

Partidul Alianța Noastră România

Senat: Ferariu Stelian, Bodoni Gina – Cristina, Lupu Dorel, Bădescu Valentin – Stelian

Camera Deputaților: Bălăceanu Virgil, Diacon Ioan, Dobre Laurențiu, Surgun Monika – Brigitte, Bîrloiu Marius, Proca Mădălina, Prișching Laurențiu

 

Uniunea Salvația România

Senat: Pavel Costantin, Popovici Ellen

Camera Deputaților: Petrea Virgil – Cristian, Sandu Anca – Elena, Pletea Petru, Miloaie Alin

 

Partidul Socialist Român

Senat: Taftă Lucian, Stan Șerban, Popa Georgiana, Alecsandra Ana

Camera Deputaților: Ciobotaru Nicu, Lăcătușu Nicoleta Maria, Taftă Vasile, Marinescu Paul Constantin, Lăcătușu Costică – Nicu, Chirițoiu Maria – Ileana, Bivol Andrei

 

Partidul România Mare

Senat: Anton Stan 

Camera Deputaților: Hristea Camelia 

 

Partidul Verde 

Senat: Tudorache Iordache, Costache Aurel, Ichim Milica, Bușilă Nicoleta

Camera Deputaților: Severin Florinel – Daniel, Necoară Nicolae, Bobeică Nicoleta, Apostol Cristian, Odobeșteanu Vasilica, Păunescu Elena, Butnaru Cătălin – Dan

 

Partidul Ecologist Român

Senat: Iordache Beatrice – Liana, Mușat Cosmin-Dragoș, Iordache Adrian, Fănică Mihaela

Camera Deputaților: Pralea Andrei, Zainea Alexandra – Mirona, Pralea Dan, Buzdugan Vlad – Andrei, Moiceanu Ioana – Andreea – Alexandra, Marcu Vlad – Gabriel, Boboc Mihaela – Ioana

 

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România 

Senat: Godri Iosif, Gegzi Levente-Sandor, Szekeres Ildiko, Szabo Szilveszter

Camera Deputaților: Peto Dalma – Csilla, Strîmb Ioan – Vasile, Roșu Robert – Ciprian, Kovacs Gabriel, Barakonyy Gergo, Szolllath Attila, Tornai Tamas

Candidați Independenți

Camera Deputaților: Duță Gică 


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.


LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţiCARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA

 

 

Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Comercianții nu mai sunt obligați să emită bon fiscal, decât la cerere: Legea, publicată în Monitorul Oficial

Modificarea nu afectează drepturile consumatorilor, reglementate de legislația în vigoare Legislația privind emiterea bonurilor fiscale a fost modificată, iar noile reglementări au fost publicate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă