17.6 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialTragedia Colectiv. Câte persoane mai sunt internate în spitale

Tragedia Colectiv. Câte persoane mai sunt internate în spitale

Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, că în spitalele din ţară şi din străinătate mai sunt internaţi 29 de răniţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv, la finalul lunii octombrie, se precizează pe site-ul instituţiei.

Astfel, în spitalele din Bucureşti mai sunt internate zece ale incendiului Colectiv, dintre care un pacient este în stare critică. La Spitalele Bagdasar Arseni, CC Iliescu şi Elias mai sunt internaţi câte un pacient, la Spitalul Grigore Alexandrescu şi Spitalul de Urgență din București, câte doi pacienţi, iar la Spitalul Militar Central sunt internaţi trei pacienți.

Până în prezent au fost externate 70 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

39 de persoane au fost transferate în spitale din strainatate. În prezent, mai sunt internate în străinătate 19 persoane, dintre care un cetățean german.

Astfel, în Austria şi Germania sunt internate câte două persoane, a căror stare de sănătate este stabilă, în Olanda şi Marea Britanie sunt internate câte trei persoane, în Belgia sunt internate opt persoane şi în Israel o persoană. 

Totodată, alţi patru dintre răniţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.

În urma incendiului de pe 30 octombrie, din clubul Colectiv, au murit 63 de persoane, dintre care 27 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.

 

Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă