16.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialTop 10 - cele mai penibile trenduri din moda masculină

Top 10 – cele mai penibile trenduri din moda masculină

Controversele în materie de modă deja sunt la ordinea zilei peste tot. Vestimentaţia extravagantă purtată de femei nu mai este singura care ne face să ridicăm sceptici şi, de ce nu, dezgustaţi din sprâncene.

Mai nou, marii designeri promovează look-ul androgin, cu tente de budoire şi machiaj excesiv şi în rândul bărbaţilor. Poate că până acum le era permisă scuza “Am tricou cu burtă” în timp ce femeile erau şicanate pentru fiecare gram cu care se îngrăşau. Însă noile tendinţe în moda masculină le dau mari bătăi de cap bărbaţilor- jeanşi skinny, tricouri transparente şi plete care ar face-o până şi pe Rapuntzel invidioasă.

Revoltaţi de noua direcţie a modei masculine la nivel mondial, cei de la AskMen au alcătuit un top 10 al celor mai penibile alegeri vestimentare „pe val” în acest an.

Locul 10- Părul lung

Este lung, rebel şi plin de produse de styling. Un look plin de volum în stilul anilor ’80 este de efect şi poate părea uşor de realizat şi întreţinut, însă, în realitate este o coafură foarte elaborată. Dacă nu eşti dispus să pierzi un timp îndelungat în faţa oglinzii, rămâi la stilul milităresc. În caz contrar, în curând o să ajungem să regretăm şuviţele şi crestele mohawk.

Locul 9- Decolteul în V- mult prea adânc

Adorăm decolteele în V. Evidenţiează feminitatea şi de multe ori atrag atenţia bărbaţilor mai repede decât o minte ascuţită. Şi de aceea le purtăm. Însă care să fie oare motivul pentru care bărbaţii ne urmează modelul şi îşi coboară treptat, centimetru cu centimetru, decolteul?

Locul 8- Jeggings

Cine a spus că doar femeile suferă pentru a fi frumoase şi la modă nu a probat încă acest fel de jeanşi. Pantalonii reprezintă combinaţia dintre pantalonii de alergat (leggings) şi denim. Rezultatul: îţi taie respiraţia! La propriu.

Locul 7- Pantalonii trei-sferturi

Ştiţi pantalonii în stil army? Cei cu imprimeu camuflaj, în nuanţe de verde şi maro? Ei bine, se pare că revin în tendinţe. Şi nu oricum, ci în varianta trei-sferturi.

Locul 6- Şosete şi sandale

S-a ajuns şi aici! Era doar o problemă de timp până ce designerii – şi anume Richard Chai – să găsească o urmă de frumuseţe într-una din cele mai mari greşeli de stil a tuturor timpurilor: sandale şi şosete. Găsiţi vreo urmă de estetic în această combinaţie?

Locul 5- Mustaţa

Popularitatea bărbilor a crescut considerabil odată cu colapsul economic. Să fi fost oare prea scumpe aparatele de ras sau consideră bărbaţii prea mare factura la electricitate? Oricum ar sta lucrurile, o barbă care îţi dă aerul de proaspăt trezit din somn îţi asigură un look foarte atractiv zilele astea.

Dar lucrurile nu stau la fel în cazul părului facial în general. Lasă-ţi barbă dacă eşti convins că te prinde. Însă nu opta pentru mustaţă decât dacă eşti genul care poartă un pieptene de buzunar pentru a-şi aranja în public mustaţa după ce mănâncă.

Locul 4- Pantalonii harem

Oameni buni, dacă nu sunteţi Seherezada, lăsaţi-o baltă! De multe ori nu arătă bine nici pe reprezentantele sexului frumos. Ce vă face să credeţi că pe voi vor veni ca turnaţi?

Locul 3- Tricourile transparente

Există feluri plăcute şi feluri mai puţin plăcute în care poţi dezvălui puţină piele. Poţi opta pentru un tricou cu mânecă scurtă dacă într-adevăr nu mai suporţi căldura, sau un maiou sport, în cazul în care te decizi să tragi puţin de fiare. Poţi chiar şi să îţi răsfrângi o palmă blugii, pentru a lăsa o gleznă la vedere. Dar totul are o limită. Iar pentru bărbaţi, limita ar putea foarte bine să însemne tricourile transparente!

Locul 2- Topurile cu vedere la buric

Înţelegem că au fost la mare căutare în rândul adolescentelor pe vremea unor trupe precum Andre sau Asia. Dar ce ne facem când bărbaţii care nu lucrează din greu la un abdomen de invidiat se gândesc să adopte o astfel de ţinută? Să sperăm că nu vom fi nevoite să fim martorele unui astfel de eveniment.

Locul 1- Monokinis

Şi, mult-aşteptatul premiu cu coroniţă revine uneia dintre cele mai respingătoare creaţii ale acestui an. Costumul de baie monokini (mai pe româneşte- într-o bucată), ruda de gradul I al costumului deux-piece, a fost unul dintre obiectele vestimentare obligatorii ale generaţiei şaizeciste. Însă spre deosebire de modelele purtate pe atunci de generaţia hippie, care încercau să acopere cât mai multă piele, monokinii bărbăteşti de azi seamănă într-un fel ciudat cu costumele de luptă ale wrestlerilor.

Decupate în aşa fel încât bărbaţii mai excentrici să trăiască visul avut pe când erau copii, aceste costume de baie le permit să arate ca nişte eroi pentru o vară. Le mai lipseşte doar pelerina – aviz designerilor!

Cele mai citite

Clienţii Raiffeisen din Rusia nu vor mai putea efectua plăţi în dolari din 10 iunie

Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Cazurile AEGEK și SIVECO, aproape să îngroape ministerul lui Adrian Câciu! Guvernul scoate de la saltea 300 milioane de lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Adrian Câciu, se confruntă cu posibilitatea un blocaj financiar semnificativ din cauza unei serii de sentințe...
Ultima oră
Pe aceeași temă