16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTirania majorităţii

Tirania majorităţii

Desigur, toate condiţiile pentru revocarea lor au fost îndeplinite şi există o aparenţă de legalitate. Însă demersul judecătorilor din întreaga ţară, care au fost supuşi unei manipulări extraordinare, nu este tocmai moral. Nu există nici un fel de motivaţie pentru revocarea lui Cristi Danileţ şi a Alinei Ghica. Este extraordinar cum cei doi foşti membri ai CSM au fost linşaţi mediatic, iar magistraţii din România au luat de bune toate mizeriile care au circulat pe seama lor. Pozele de la petreceri private la care a participat Cristi Danileţ nu pot reprezenta argumente legate de aşa-zise temeiuri pentru revocarea sa. La fel, faptul că Alina Ghica a acceptat să o susţină pe Oana Schmidt-Hăineală, procuror, la şefia CSM nu reprezintă un argument întemeiat pentru a retrage mandatul de a-i reprezenta pe magistraţii din curţile de apel în Consiliu. În realitate, cei doi judecători revocaţi au fost victimele unei acţiuni intense de decredibilizare, în care televiziuni controlate direct de politicieni dubioşi au fost scule ale unei veritabile restauraţii în Justiţie. Iar dreptul judecătorilor de a-şi vota reprezentanţii în CSM s-a transformat într-o adevărată tiranie a majorităţii, în care argumentul numărului mare de voturi nesocoteşte ethos-ul statului de drept.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă