20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialTipografii cer ajutorul ambasadelor străine

Tipografii cer ajutorul ambasadelor străine

Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România a sesizat ambasadele statelor UE și SUA în legătură cu situația CNI Coresi, în contextul în care Ministerul Culturii a ignorat cererile lor repetate de a face lumină în acest caz.

Liderii Uniunii Sindi­catelor Tipografilor din România apelea­ză la ambasa­dele străine în Româ­nia, pentru a cere ajutorul opiniei publice internaționale în scopul opririi a ceea ce liderii sindicali numesc ilegalitățile comise de actuala conducere a Companiei Naționale a Imprimeriilor (CNI) Coresi. Ei cred că partenerii străini ai României vor putea pune presiune pe autoritățile române prin intermediul unor rapoarte care rezumă monitorizarea respectării statului de drept și a drepturilor omului în România. Liderul sindical al tipografilor, Mircia Giurgiu, spune că a fost nevoit să recurgă la această măsură pentru că Ministerul Culturii a refuzat să țină seama de apelurile angajaților CNI Coresi de a face lumină în acest caz. Sindicaliștii sunt de părere că această companie de stat este devalizată intenționat de către membrii actualei conduceri.

”Doar presiunea opiniei publice internaționale mai poate opri dezastrul de la Compania Națională a Imprimeriilor (CNI) Coresi. Această companie de stat este devalizată cu bună-știință, prin metode care încalcă legislația românească. Demersurile făcute pe lângă oficialii guvernamentali de către Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România pentru a stopa acțiunile ilegale ale conducerii CNI Coresi au rămas fără efect”, a declarat președintele Uniunii, Mircia Giurgiu.

”Întâlnirile repetate și întreaga corespondență purtată cu ministrul Culturii și cu secretarii de Stat, precum și interpelarea parlamentară formulată de senatorul independent Valer Marian au rămas fără răspuns. De aceea, am decis să ne adresăm partenerilor strategici ai României: țările membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canadei și Reprezentantei Comisiei Europene în România. Combaterea corupției este o preocupare constantă a acestor parteneri ai României, de aceea am considerat utilă sesizarea lor în privința ilegalităților comise de conducerea CNI Coresi. Suntem convinși că aliații strategici ai României vor reacționa și vor insista pentru respectarea legilor în vigoare. Uniunea Europeană monitorizează respectarea statului de drept în România prin intermediul MCV, iar Statele Unite ale Americii prin rapoartele anuale ale Departamentului de Stat referitoare la respectarea drepturilor omului”, spune Mircia Giurgiu.

Demersuri fără răspuns

Liderii sindicali ai tipografilor spun că au semnalat situația gravă în care se află CNI Coresi oficialilor din Ministerul Culturii, în subordinea căruia se află această companie. Însă nu au primit nici un răspuns până acum, spune Mircia Giurgiu. ”Cu toate că am avut întâlniri directe cu secretarul de Stat Alexandru Oprean, președintele Comisiei de Dialog Social din Ministerul Culturii, în datele de 13.01.2015 și 7.05.2015, cu secretarul de Stat, Bogdan Stanoevici, în data de 10.03.2015, precum și cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, în data 13.01.2015, iar de fiecare dată când ne-am întâlnit cu oficialii guvernamentali am depus câte un memoriu scris, nici până acum nu am primit un răspuns. Potrivit legii române, autoritățile sunt obligate să răspundă oricărei petiții în termen de cel mult 30 de zile.

Mai mult, situația gravă care ridică suspiciuni de corupție a fost obiectul unei interpelări parlamentare, depuse de senatorul independent Valer Marian, în data de 8.06.2015. Nici acest demers nu a primit un răspuns din partea Ministerului Culturii, deși, potrivit legii, ministrul Culturii este obligat să răspundă în fața Parlamentului în termen de cel mult două săptămâni de la data interpelării.

Considerăm că această atitudine reprezintă o complicitate faptică a oficialilor guvernamentali cu directorul general interimar al CNI Coresi, Ilie Marius Bogdan, pe care îl suspectăm de fapte de corupție. Acesta a dus cu bună știință compania de stat în stare de insolvență. De asemenea, a vândut fără licitație, prin ”negociere directă”, sediul Imprimeriei Oltenia din Craiova. Această vânzare netransparentă, făcută în disprețul legilor românești, care impuneau la acea dată oganizarea unei licitații pentru fiecare bun cu valoare mai mare de 15.000 de euro, duce la închiderea Imprimeriei Oltenia și la aruncarea în stradă a salariaților și a utilajelor acestei companii”, mai spune liderul sindical al tipografilor.   

Sesizare la DNA

Liderii sindicali ai tipografilor mai menționează faptul că au semnalat aceste suspiciuni de corupție și procurorilor. ”Suspiciunile de fraudă ne-au determinat să ne adresăm Direcției Naționale Anticorupție, precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Am înregistrat plângeri oficiale în data de 4.12.2014. Nu avem până acum vreun răspuns din partea procurorilor. Nu dorim să interferăm cu actul de Justiție. Suntem convinși că magistrații vor soluționa corect acest caz”, mai afirmă Mircia Giurgiu în scrisoarea adresată ambasadelor occidentale din România.

Cele mai citite

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă