30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialTinerii francezi continuă manifestațiile împotriva reformei Codului Muncii. Peste 20 de persoane,...

Tinerii francezi continuă manifestațiile împotriva reformei Codului Muncii. Peste 20 de persoane, reținute

Tinerii francezi continuă manifestațiile împotriva unei reforme a Codului Muncii. Astfel, peste 20 de persoane au fost reținute, ca urmare a unor noi ciocniri au avut loc, între ei și forțele de poliție, în Paris și în alte orașe din Franța, potrivit AFP, citat de Agerpres.

La Paris, câteva sute de persoane au spart vitrine sau au devastat autobuze, în cursul serii. Anterior, şase persoane au fost reţinute în capitală şi patru liceeni în suburbia de vest pentru violenţă împotriva forţelor de ordine şi „ultraj”, în timpul unor incidente care au precedat o manifestaţie organizată la apelul organizaţiilor studenţeşti din Paris, conform autorităţilor. 

Atmosfera a fost extrem de tensionată în emblematica Place de la République din capitală: manifestanţi cu cagule au aruncat cu scaune, bastoane şi sticle înspre forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene. Ciocnirile s-au soldat cu patru răniţi printre manifestanţi, potrivit unei surse poliţieneşti. 

Citește și: Paris: Protestatarii din Piața Republicii, evacuați de poliție, după 11 zile

Vorbind despre o „represiune intolerabilă din partea poliţiei”, preşedintele principalei organizaţii studenţeşti (UNEF), William Martinet, a denunţat pe Twitter „dispozitivul de poliţie halucinant şi folosirea celui mai mic pretext pentru a învinovăţi grupurile paşnice de manifestanţi”. 

În prima parte a zilei de joi, doi membri ai conducerii unei şcoli din estul Parisului au fost agresaţi de doi tineri, conform rectoratului, care a depus plângere.  Unitatea de învăţământ în care s-au produs faptele este cu regularitate blocată de mai multe săptămâni de către liceeni care cer retragerea legislaţiei muncii. 

Deplasându-se în regiunea pariziană, premierul socialist Manuel Valls a fost întâmpinat la Mantes-la-Jolie de circa 50 de manifestanţi, îndepărtaţi fără menajamente de poliţie. 

În provincie, manifestaţiile de la Nantes (vest) şi Montpellier (sud) au fost de asemenea marcate de incidente, unii protestatari atacând violent forţele de ordine, vandalizând staţiile de autobuz şi dând foc coşurilor de gunoi. La Montpellier, 17 persoane au fost reţinute. 

Citește și: Proteste la Paris, pe fondul reformei Codului Muncii

În apropiere de Toulouse (sud-vest), Pierre Gattaz, preşedintele MEDEF, principala organizaţie a şefilor de companii franceze, a fost ţinta a circa 200 de protestatari veniţi să ironizeze prezenţa acestuia la o conferinţă privind „solitudinea” directorilor. 

La Rennes (vest), manifestaţii organizate în faţa lanţului american de fast-food McDonald’s pentru a denunţa „evaziunea fiscală şi încălcarea drepturilor sindicatelor” s-au transformat de asemenea într-o adunare împotriva legislaţiei muncii. 

Guvernul socialist a anunțat, luni, o serie de măsuri pentru a sprijini inserţia tinerilor pe piaţa muncii, în speranţa că va reduce protestele care durează deja de peste o lună. Ele au fost primite favorabil de către principalele organizaţii de studenţi şi liceeni, care continuă totuşi să ceară renunţarea la reformă, considerată de ei ca fiind prea liberală.

Citește și:  Mii de liceeni au protestat pentru drepturile lor în orașele din Franța

Cele mai citite

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă