21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialTineri muzicieni in top

Tineri muzicieni in top

O data in plus, cea de-a XV-a editie a Concursului “Mihail Jora” s-a dovedit a fi o pledoarie in favoarea relatiei dintre muzica si cultura la nivelul tinerei generatii de muzicieni. Sala “George Enescu” a Universitatii Nationale de Muzica a gazduit concertul festiv al acestei editii a competitiei, organizata de Uniunea Criticilor Muzicali in colaborare cu Facultatea de Interpretare a Universitatii bucurestene de muzica, sub patronajul Institutului Cultural Roman, care a acordat cele mai importante distinctii ale editiei din acest an.
Pianistii Cristiana Mihart si Bogdan Dulu, baritonul Florin Petre, violonista Nora Hapca sunt – la diferitele sectiuni ale concursului – laureati, violonista Simina Croitoru, eleva a gimnaziului de pe langa Liceul de Muzica “George Enescu”, este cea mai tanara laureata care a fost distinsa cu premiul cel mare. Ceilalti sunt studenti ai Universitatii bucurestene de muzica, elevi ai Liceului “Dinu Lipatti”. La varsta de saptesprezece ani, pianista Cristiana Mihart demonstreaza ca dispune de o pertinenta intelegere a muzicii enesciene, de un impresionant complex al mijloacelor.
Daca participarea, spre exemplu, a tinerilor pianisti a fost consistenta si semnificativa, cea a tinerilor violonisti s-a dovedit a fi derizorie din punct de vedere numeric in conditiile in care atat in liceele de arta, cat si in universitate instrumentul este studiat de cateva sute de tineri. Remarca unuia dintre profesorii universitari violonisti potrivit careia “nu dispunem de tineri performanti” devine cel putin ingrijoratoare. In cazul tinerilor vocalisti, procesul educational se complica, devine mult mai adunat in timp, de vreme ce asimilarea repertoriului, educatia muzicala, cultura stilistica trebuie realizate concomitent cu constructia insasi a aparatului vocal in anii cresterii fiziologice, urmatori adolescentei. Pianistii Anca Saftulescu, Florian Mitrea, cantaretele Andra Bivol si Emanuela Pascu se numara printre laureatii care promit ca si laureatii cu distinctii supreme. De la o editie la cealalta, de-a lungul celor cincisprezece ani, competitia si-a castigat un important cerc de prieteni care sustin distinctiile speciale ale concursului, premii ce evoca numele unor importante personalitati ale vietii noastre muzicale din trecut si din zilele noastre – Magda Ianculescu, Valentina Cretoiu, Serban Tassian, Valentin Teodorian, Arax Savagian, Garbis Zobian, Maria Fotino, Lisette Georgescu, Ludmila Popisteanu, George Manoliu, Victoria Stefanescu, Lorry Wallfisch.

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă