Europarlamentarele din mai 2014 vor pune în funcţiune un nou sistem de alegere a preşedintelui Comisiei Europene – opozanţii avertizează că noul sistem va duce la un impas şi la confruntare; adepţii susţin că va fi un câştig pentru democraţie. Directorii de campanie ai celor patru principale partide politice europene sunt deja angajaţi în desemnarea candidaţilor la preşedinţia Comisiei.
Potrivit Tratatului de la Lisabona, în vigoare din septembrie 2009, în prezent Parlamentul European (PE) este cel care alege noul şef al Comisiei Europene (CE) şi se bazează pe propunerea Consiliului European. Prin noul sistem, această propunere a şefilor de stat şi de guvern şi a miniştrilor va trebui să ţină cont de rezultatele alegerilor europene. Potrivit preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, nominalizarea candidaţilor la preşedinţia CE în cursul campaniei electorale europene nu este cea mai bună soluţie pentru restabilirea credibilităţii UE. Cu ocazia alegerilor europene, diferite partide europene s-au organizat pentru desemnarea liderilor lor, pentru prima oară partidele urmând a fi reprezentate de un candidat la postul de preşedinte al Comisiei.
Tot pentru prima oară, se prefigurează ceea ce promite a fi cea mai dură bătălie politică la Bruxelles, având în vedere că şi ţările mici ale UE vizează fotoliul preşedintelui Comisiei, iar opozanţii noului sistem s-au întors spre Parlamentul European pentru a-şi realiza ambiţiile. Şefii CE au fost întotdeauna numiţi în urma unor negocieri între liderii naţionali care îşi păzesc cu gelozie această prerogativă şi consideră postul-cheie ca fiind prea important pentru a fi lăsat în seama alegerilor europenilor. Însă Tratatul de la Lisabona face să încline balanţa puterii spre Parlamentul European, declarând că liderii naţionali trebuie să consulte Parlamentul asupra nominalizării, că alegerea trebuie să reflecte rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European şi Camera trebuie să aprobe nominalizarea prin majoritate simplă. Când alegerile vor avea loc pentru Parlamentul European în mai, partea învingătorilor – fie curentul de centru-dreapta (care prevalează în prezent), fie de centru-stânga – va cere un mandat pentru a face din candidatul lor noul şef al Comisiei.
O confruntare instituţională?
Terra incognito. Ceva ce nu a mai avut loc înainte şi promite a fi foarte agresiv. „De această dată, nimeni nu cunoaşte regulile jocului şi pot avea loc conflicte instituţionale foarte grave”, prezice un diplomat aflat la post la Bruxelles. Asemenea unui decident principal la Bruxelles, potrivit căruia „va conduce la un impas şi la o confruntare a instituţiilor UE”.
Sistemul este testat pentru prima oară în acest an. Parlamentul a găsit oportunitatea de a-şi extinde puterile nominalizând principalii candidaţi la alegerile din mai. Cererea este ca respectivul candidat al grupului câştigător să fie scos din lucrul Comisiei, ceea ce înseamnă că Parlamentul va avea ultimul cuvânt, şi nu liderii naţionali.
Cameron şi Merkel, nemulţumiţi
Premierul britanic, David Cameron nu este mulţumit. Mult mai important, cancelarul german, Angela Merkel, este profund contra, dar este obligată să accepte un candidat numit pentru a evita acuze antidemocratice. Democrat-creştinii din Europa sunt aşteptaţi să-şi numească omul lor în martie. Pe listă se află Jean-Claude Juncker, veteran al UE şi până de curând premier al Luxemburgului, şi Enda Kenny, premier irlandez. Primul în cursa pentru a deveni viitorul preşedinte al Comisiei este Martin Schultz, care prezidează în prezent Parlamentul European. El a obţinut aprobarea părţii de centru-stânga în Parlament, a SPD în Germania, a partidului socialist în Franţa şi a altor 20 de partide de centru-stânga din Europa, cu excepţia laburiştilor britanici, care nici nu aprobă, nici nu se opun alegerii lui Schultz.
Liberalii au reacţionat demarând un concurs pentru alegerea în următoarele luni între Olli Rehn, comisarul finlandez pentru Economie şi Guy Verhofstadt, un federalist şi ex-premier belgian al arcului european care conduce liberalii în Parlamentul European. Verzii au inaugurat o campanie primară pe Internet. Totul a forţat centru-dreapta condus de Angela Merkel să adere contrecoeur la un candidat pre-electoral.
Partizanii acestui sistem afirmă că este un câştig pentru democraţie, că „deficitul democratic” celebru al UE va fi redus, că alegătorul european va avea o influenţă directă asupra celui care va conduce în final Comisia. Opozanţii, în schimb, văd un vot al Parlamentului pentru un preşedinte al Comisiei ca fiind iluzoriu, înşelător. Cert este că această nouă campanie europeană pentru postul de şef al Comisiei Europene ridică unele probleme. O prea puternică politizare ar avea drept consecinţă punerea în cauză a neutralităţii politice şi independenţei acestei instituţii. În plus, alegerea şefului grupului unui partid în fruntea Comisiei ar putea crea tensiuni între instituţiile europene – Consiliul European se teme că îşi va pierde influenţa asupra deciziilor Parlamentului dacă o majoritate de eurodeputaţi s-ar aduna în jurul unui candidat pe care Consiliul nu îl susţine, sau viceversa.
