16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTerenul de rugby din „Badea Cârțan“ va fi ecologizat

Terenul de rugby din „Badea Cârțan“ va fi ecologizat

Polaris M Holding alături de Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Constanţa şi Rugby Club Judeţean „Farul“ Constanţa, vor desfăşura sâmbătă, 9.04.2016, ora 9.00, o acţiune de ecologizare a terenului de rugby din cadrul Bazei Sportive „Badea Cârţan“.

La aceas­tă acţiune vor participa aproximativ 140 de tineri sportivi din cadrul cluburilor de rugby din judeţul Constanţa: ACS Tomitanii Constanţa, Victoria Cumpănă, Callatis Mangalia, Mihail Kogălniceanu, LPS Constanţa. În cadrul acestei acţiuni, Polaris se alătură vo­luntarilor (cluburilor de rugby prin intermediul secţiilor de copii şi juniori) prin participarea activă la ecologizarea terenului de rugby, a tribunelor, căilor de acces şi pistei din ju­rul terenului. Polaris va pu­ne la dispoziţia organizatori­lor personalul afe­rent bunei desfăşurări a acţiunii, autoutilitare şi 1 graifer pentru colectarea deşeurilor.

De asemenea, Polaris va echipa voluntarii cu tricouri, mănuşi şi saci mari. După încheierea acţiunii, sacii vor fi transportaţi la staţia de sortare şi reciclare pentru a se realiza sortarea deşeurilor pe categorii. Punerea în funcţiune a acestui teren de rugby este foarte importantă deoarece, în prezent, în Constanţa sunt numai două terenuri de rugby practicabile, iar de acest teren de joc vor beneficia atât elevii Liceului cu Progam Sportiv „Nicolae Rotaru“, precum şi celelalte cluburi sportive din oraş.

„Prin intermediul acestei acţiuni de ecologizare avem posibilitatea de a ne implica în două domenii pe care Polaris le-a susţinut de-a lungul timpului: mediul înconjurător şi sportul, ambele reprezentând cheia unui stil de viaţă sănătos. Prin natura activităţii pe care o prestăm, respectul pentru mediul înconjurător a devenit parte integrantă din activitatea noastră zilnică. Și de asemenea, ne implicăm în susţinerea diferitelor activităţi sportive ca factor esenţial într-un stil de viaţă sănătos“, au declarat reprezentanţii companiei Polaris. 

REZULTATE

Performanţele actuale obţinute de membrii cluburilor de rugby, din judeţul Constanţa, prezente la această acţiune, sunt:

ACS Tomitanii Constanţa – Campioană Naţională en-titre – Under 18 şi câştigătoarea Cupei României – Under 18;

Victoria Cumpăna – Campioana României la Under 12;

Callatis Mangalia – participantă în competiţiile naţionale – Under 16;

Mihail Kogălniceanu – a obţinut locul II – vicecampioană naţională –
Under 14, iar locul I a fost câştigat de CSO Ovidiu – Under 14 – campioni naţionali;

LPS Constanţa – participantă la competiţia naţională – Under 18.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă