In Romania sondajelor, majoritatea este intr-o forma exceptionala, iar opozitia este redusa la caricatura. Pare o noutate? Situatia se prezenta in aproape aceiasi termeni si in ciclul guvernamental 1996-2000, cand in iunie 1998 PDSR era inca la 22% din intentia de vot, iar CDR avea 34%, ca sa nu mai vorbim de ciclul urmator, 2000-2004, cand, in iunie 2002 opozitia abia intrunea 34% (17% pentru PRM, 12% pentru PD si 5% pentru PNL), iar PSD domina cu 55%. La acele momente cei de la guvernare se simteau imbatabili, dar alegerile i-au rasturnat de la putere. De aceea datele nu spun mare lucru. Ele indica starea opiniei la un moment dat. Iar aceasta evolueaza. Dupa 1992, istoria a fost cruda cu cei ce se aflau la guvernare in Romania. Cota din sondaje la jumatatea mandatului nu este nici un certificat de buna purtare guvernamentala, nici o asigurare politica. Ea exprima doar dificultatile opozitiei.
Fara sa fie o surpriza, situatia partidelor populiste la jumatatea ciclului iese putin din tipare.
Daca in iunie 1998 PRM avea 13%, iar in iunie 2002 – 17%, acum impreuna cu PNG impinge cota extremismului la aproape 20% din intentiile de vot. O cincime din electorat ar putea vota cu partide ce nu isi gasesc locul in UE. Daca Alianta D.A. pare sa fi stagnat, ca si PSD, de altfel, fluctuatia partidelor antisistem induce o doza de imprevizibilitate chiar in ajunul aderarii la UE. Situatia este cu atat mai stranie cu cat presedintele tarii pare sa incurajeze aceasta tendinta, asociindu-si imaginea cu lideri ai celor doua partide. La sfarsitul saptamanii trecute telespectatorii l-au putut vedea pe Traian Basescu, la un meci de fotbal, intre Gigi Becali, nu doar patron al Stelei, ci si presedinte al PNG, si Dumitru Dragomir, nu doar presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, ci si deputat al PRM. Prin atitudinea sa, presedintele legitimeaza, fie si indirect, populismul, iar fotbalul nu este o scuza suficienta.
Daca sondajele nu dau seama despre adevar, in schimb ele radiografiaza perceptii publice care nu sunt nici adevarate, nici false: pur si simplu exista! Dar privite in dinamica lor ele descriu o tendinta. Cresterea ponderii populismului exprima nu atat un acord, cat o reactie de ostilitate. Dupa Barometrul IMAS din aprilie 2006, partea plina a paharului este sustinerea majoritara, aproape 80% din intentia de vot, pentru formatiunile democratice cu vocatie guvernamentala, partea goala se refera la tentatia populista. Sondajele de opinie sunt simple instrumente. Datele indica o stare de opinie dintr-un moment anume. Interpretarea lor este esentiala. Caci nici Alianta, nici Traian Basescu, nici PSD, nici Mircea Geoana nu cresc, ci fie stagneaza, fie scad. Doar populistii cresc.
Tentatia extremei este semnul esecului politicilor moderate. Partidele-sistem (PSD, PNL, PD, UDMR, PC) nu conving. Intentia de vot pentru ele nu are o dimensiune ideologica, ci exprima un tip de conformism. Alianta rezista pe primul loc pentru ca nu are inca adversar. PSD nu a depasit criza. PC a disparut din sondaj, ca si cand nu ar exista. Fara reforme, prea putin prezente in Romania reala, partidele-sistem si-au indepartat electoratul. Dar acesta aspira la reprezentare politica. Si vor sa isi exprime protestul. Dar derapajele nu pot fi evitate. Cineva se joaca cu focul si risca nu doar sa se friga, ci sa produca un incendiu.
