25.8 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialStudenţii vor protesta în Bucureşti şi în centrele universitare din ţară

Studenţii vor protesta în Bucureşti şi în centrele universitare din ţară

Studenţii vor protesta, miercuri, în Bucureşti şi în centrele universitare din ţară, anunţă un comunicat al Alianţei Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Ei cer Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.

Şi elevii li se vor alătura. Ei vor face miercuri grevă japoneză, apoi, după cursuri vor merge alături de studenţi la acetivităţile desfăşurate de aceştia.

În ţară, protestele vor avea loc la Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea, Alba Iulia.

Citeşte şi: Chiţoiu nu promite 6% din PIB la Educaţie. Studenţii AMENINŢĂ cu proteste

Studenţii cer alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, creşterea finanţării de bază a universităţilor până la valoarea ei din 2008, mărirea subvenţiei cămine-cantine cu 30% şi creşterea fondului de burse, mai cu seamă a celor sociale. 

Studenţii spun că sunt “revoltaţi de lipsa de responsabilitate pe care guvernanţii României o arată faţă de educaţie, când ea este definită că o prioritate naţională”.

Citeşte şi: Studenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

Studenţii sunt nemulţumiţi universităţile, în contextul unei subfinanţări constante a educaţiei, au fost nevoite să crească taxele, să comaseze grupe şi facultăţi sau să reducă şi chiar să oprească, în unele cazuri, investiţiile ce ţin de îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional, arată ANOSR.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, în 24 octombrie, că sumele alocate pentru Educaţie în 2014 vor fi mai mari decât anul acesta, însă ”nu putem promite că vor atinge şase la sută din PIB”.

Citeşte şi: Protest al profesorilor în Capitală: 7.000 de cadre didactice au plecat în marş spre Parlament

În urmă cu o săptămână, profesorii au protestat în Capitală. Cadrele didactice au cerut alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educaţie, modificarea Legii educaţiei naţionale, adoptarea unei legi a salarizării, dar şi la depolitizarea şi debirocratizarea învăţământului.

 

Cele mai citite

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Cine sunt românii care vor primi pensii mai mari din toamnă. Anunțul șefului Casei de Pensii

Începând cu 1 septembrie, 3 milioane de pensionari ar urma să primească bani în plus. Până atunci însă știm că modelul noilor decizii de...

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă