26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialStăpâni peste 40.000 de hectare

Stăpâni peste 40.000 de hectare

Rezervaţia „Defileul Crişului” a fost preluată de un ONG, care spune că intenţionează să creeze aici un parc unic în România. Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor a preluat în custodie cea mai mare arie naturală protejată din judeţul Bihor (situl Natura 2000-Defileul Crişului Repede-Pădurea Craiului).

„Situl se întinde pe o suprafaţă de 40.000 de hectare, fiind unul dintre cele mai complexe ca floră şi faună. De asemenea, este primul sit care va fi gospodărit după un model de consorţiu administrativ format din comunele de pe teritoriul acestui areal, cuprins între cele două Crişuri, Repede şi Negru. La limita sudică a arealului se află oraşul Beiuş, iar la limita nordică – Aleşdul”, a informat Viorel Lascu, directorul Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor. CAPDD Bihor intenţionează să creeze aici un parc de dezvoltare bazat pe resursele comunitare şi naturale.

„Va fi un parc unic în România. Platoul natural va fi folosit pentru dezvoltarea localităţilor.  Am demarat câteva proiecte legate de turism, principala resursă de dezvoltare a zonei”, a mai spus Lascu..  

 

 

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 950 de milioane de lei de la bănci prin obligațiuni de stat

Ministerul Finanțelor a obținut joi 948 de milioane de lei de pe piața internă prin două emisiuni de obligațiuni de stat, suma atrasă fiind...

Ministerul Finanțelor discută cu Banca Mondială un mecanism pentru sprijinirea fermierilor și industriei de procesare

România are șansa de a deveni un furnizor important de produse agroalimentare pentru Europa și regiune, însă acest obiectiv depinde de creșterea competitivității fermelor,...

Oana Țoiu a discutat în SUA despre securitate, investiții și cooperarea româno-americană

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a efectuat o vizită în Statele Unite, unde a participat la evenimente dedicate navei-școală „Mircea”, a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă