16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSpitalul, casă pentru copiii abandonaţi

Spitalul, casă pentru copiii abandonaţi

Aproape 30 de nou-născuţi sunt abandonaţi lunar, în medie, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Conducerea încearcă amenajarea unui salon care să găzduiască copiii părăsiţi şi sănătoşi.

Cu toate că Neonatologia şi Pediatria au pierdut vara aceasta, din ordinul Ministerului Sănătăţii, câte zece paturi fiecare, secţiile trebuie să adăpostească şi cazurile de copii abandonaţi. În prezent, pe Neonatologie sunt cazaţi nouă copii cu vârste cuprinse între 0 şi 4 luni, iar la Pediatrie alţi cinci micuţi cu vârste între 0 şi 2 ani. Majoritatea au fost abandonaţi la naştere de către mame. „Unii stau aici de patru luni”, a declarat Georgeta Solomon, asistent social. Din păcate, aceşti copilaşi, care nu suferă de vreo boală, ocupă paturi care ar putea fi folosite pentru cazurile mai grave. „Noi încercăm să-i retrimitem familiilor din care provin, dar părinţii nu-i mai vor”, a precizat aceasta. Asistentul social a mai spus că numărul copiilor părăsiţi a crescut considerabil toamna aceasta, comparativ cu 2009. „Părinţii au fost identificaţi, dar nu putem face integrarea lor în mediul familial”, a completat Georgeta Solomon.

Fără adăpost şi fără acte

Şi adulţii ocupă spaţiul şi aşa aglomerat al spitalului. La ora actuală, în unitatea sanitară sunt internaţi 30 de persoane, majoritatea fără acte de identitate, locuinţă sau familie. Unii dintre ei suferă de afecţiuni psihice, retarduri sau demenţe senile, alţii de afecţiuni minore care ar putea fi tratate şi acasă. „Cazurile sunt rezolvabile, dar avem nevoie de ajutorul primăriilor şi al celor de la Protecţia Socială pentru a le căuta familiile acestor oameni”, a declarat Violeta Gheorghiţă, asistent social. Singura problemă este că acasă pentru ei este spitalul. Doi pacienţi sunt internaţi pe secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare. Femeile răspund la numele de Florina, Ioana şi Simona. O altă problemă cu care se confruntă aceşti bolnavi este şi lipsa acută de medicamente, care pot conduce la grave tulburări de comportament. Din păcate, stocul de medicamente şi materiale sanitare pentru persoanele cu afecţiuni psihice este aproape inexistent. Cadrele medicale spun că nu mai au decât câteva cutii de pastile pentru pacienţi şi că nu vor să se gândească la ce s-ar putea întâmpla dacă rămân fără nimic. 

Salon specializat

„Vrem să realizăm un protocol cu Direcţia Generală pentru Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului referitor la copiii foarte mici care sunt copii abandonaţi în spital şi a căror identitate nu este stabilită, în sensul că nu au fost declaraţi şi există o procedură pentru declararea lor care durează săptămâni pentru că se face prin hotărâre judecătorească timp în care micuţii sunt ai nimănui. Chiar dacă sunt sănătoşi din punct de vedere medical, ei nu pot fi preluaţi de către Direcţie deoarece nu au identitate. Am stabilit să organizăm un salon pentru aceste cazuri, urmând să solicităm o finanţare din partea Consiliului Judeţean pentru a suporta pentru ei hrana şi îmbrăcămintea.” Dan Căpăţână.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă