11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSpania: Ce le promite Podemos alegătorilor săi

Spania: Ce le promite Podemos alegătorilor săi

Partidul stângii radicale spaniole Podemos a promis, miercuri, o rentă lunară de 600 de euro pentru gospodăriile fără resurse dacă va ajunge la putere. Formațiunea politică și-a prezentat echipa de economiști, cu două luni înainte de alegerile legislative, relatează Agerpres. 

Liderul său, Pablo Iglesias, al cărui partid este în pierdere de viteză în sondaje după un avânt fulgerător, se sprijină pe circa cincizeci de economiști, atât spanioli, cât și străini. Ei au elaborat noi propuneri economice, după ce au dezvăluit în luna mai un program moderat care a decepționat aripa stângă a partidului, propuneri ce vor fi cunoscute ”în câteva zile”, potrivit responsabilului pe probleme economice al partidului, Nacho Alvarez.

Citește și: Podemos, la porţile puterii în Spania

El a prezentat deja o propunere: introducerea unei rente lunare de 600 de euro pentru gospodăriile fără resurse, care va crește în funcție de numărul membrilor săi și de veniturile suplimentare pentru cei care contează pe o persoană activă, dar care câștigă mai puțin de 900 de euro pe lună.

În opinia lui Nacho Alvarez, costul unei astfel de măsuri, împreună cu o creștere a salariului minim, s-ar ridica la ”circa 15 miliarde de euro în primii ani de legislatură”.

De măsura respectivă ”ar beneficia cel puțin șapte milioane de persoane” și ar permite ”eliminarea sărăciei” în țară, unde rata șomajului atinge aproape 22 % din populația activă, în pofida relansării economice demarate în 2014 după cinci ani de criză profundă.

Podemos, partid înființat în ianuarie 2014 în contextul mișcării ”indignaților”, a apărat în trecut ideea unui venit garantat pentru toți, după care a renunțat la ea.

Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă