14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSoprana Sena Jurinac a murit la vârsta de 90 de ani

Soprana Sena Jurinac a murit la vârsta de 90 de ani

Marea cântăreaţă de operă Sena Jurinac, un star al scenei lirice din anii 1940, 1950 şi 1960, o soprană apreciată pentru interpretările ei din opere de Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss, a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani, a anunţat Staatsoper din Viena într-un comunicat, informează Mediafax.

Informaţia a fost dezvăluită miercuri dimineaţă, de radioteleviziunea publică austriacă ORF, pe site-ul ei oficial, informează AFP. Soprana Sena Jurinac împlinise vârsta de 90 de ani pe 24 octombrie.

Conducerea Staatsoper din Viena a decis să o omagieze pe marea soprană organizând o expoziţie specială care îi este dedicată, deschisă în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie.

Srebenka “Sena” Jurinac, născută în oraşul Travnik din Bosnia, dintr-o mamă vieneză şi un tată bosniac, a decedat după o îndelungată suferinţă în reşedinţa ei din oraşul austriac Augsbourg. Ea s-a retras de pe scena lirică în anul 1982, după ce a făcut parte timp de multe decenii din ansamblul Staatsoper din Vienna, unde a şi debutat, pe 1 mai 1945, într-o epocă în care capitala austriacă tocmai fusese eliberată de sub dictatura nazistă de armata roşie sovietică.

După ce a cântat în spectacole puse pe scena Operei din Zagreb, Sena Jurinac a fost angajată la Staatsoper din Viena de dirijorul austriac Karl Böhm, unde şi-a început cariera pe prestigioasa scenă cu rolul Cherubino din “Nunta lui Figaro” de Mozart.

În total, Sena Jurinac a susţinut pe scena Operei vieneze 1.268 de concerte, în 46 de roluri diferite – precum Octavian din “Der Rosenkavalier”, Mimi din “Boema”, Donna Elvira din “Don Giovanni”, rolul compozitorului din “Ariadna la Naxos”, Elisabeta din “Don Carlos” şi Marie Thérèse von Werdenberg din “Der Rosenkavalier”. Cu acest ultim rol celebra soprana s-a retras de pe scena lirică internaţională, pe 20 noiembrie 1982.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă