14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialŞOCANT: A intrat în COMĂ după o operaţie de mărire a sânilor

ŞOCANT: A intrat în COMĂ după o operaţie de mărire a sânilor

O femeie în vârstă de 30 de ani este internată în comă la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi, fiind adusă de la o clinică privată din oraş, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia a fost supusă, joi seară, unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, iar după operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia.

Ulterior, ea a fost transferată, în comă, la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi.

“Nu se ştie deocamdată ce s-a întâmplat şi care sunt cauzele care au dus la agravarea stării de sănătătate a femeii. A primit îngrijiri din partea medicului de la clinica respectivă. Ea a fost adusă cu ambulanţa la noi. Vom vedea în urma investigaţiilor dacă există şi alte elemente de gravitate. Pot fi şi cauze neurologice, dar şi de altă natură”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Ea a spus că nu poate preciza dacă înrăutăţirea stării de sănătate a femeii este cauzată exclusiv de intervenţia chirurgicală la care a fost supusă.

“Vom solicita fişa de observaţie a pacientei de la clinica unde a fost tratată”, a adăugat Cimpoeşu.

Potrivit medicilor, pronosticul în acest caz este unul rezervat.

Cele mai citite

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Interpol l-a plasat în căutare internațională pe Mohamed Amra, ai cărui complici au ucis doi polițiști

Organizația internațională a poliției, INTERPOL, l-a plasat la rubrica "Wanted persons" ("Persoane căutate") pe Amra Mohamed (30 de ani), arestatul care a fugit de...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă