13.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialSiria: Militarii americani vor comunica cu cei ruși

Siria: Militarii americani vor comunica cu cei ruși

Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a dat undă verde pentru stabilirea de linii de comunicație între militarii americani și ruși pentru a evita orice incident în Siria, unde Moscova a trimis trupe, a anunțat marți Departamentul Apărării al SUA, relatează Agerpres

“Securitatea piloților coaliției este extrem de importantă pentru noi. Nu trebuie să apară erori de calcul sau de judecată. Nu vrem să se întâmple vreun accident” când cele două forțe evoluează în apropiere, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, într-un briefing de presă.

Avioanele coaliției contra grupării Statul Islamic (SI), condusă de Statele Unite, efectuează zilnic misiuni de bombardament în Siria de peste un an.

Recent, Rusia a stabilit un cap de pod militar în vestul Siriei, bastion al regimului condus de președintele Bashar Al-Assad, și nu a exclus să efectueze la rândul său lovituri contra SI.

Potrivit americanilor, rușii dispun în prezent de 34 de avioane, de vânătoare sau bombardiere, la o bază militară pe care au instalat-o de curând în provincia Latakia.

Washingtonul a decis suspendarea oricăror relații de la militar la militar cu rușii după criza ucraineană și anexarea Crimeii. Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a decis însă reluarea legăturilor în problema Siriei.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă