Preşedintele PDL, Emil Boc, experimentează sentimentul laşi-tăţii unora dintre colegii săi de partid. „Ciumpalacii” din PDL, ca să folosim o expresie care a făcut deja carieră, au făcut pasul înapoi şi l-au lăsat în offsaid pe şeful lor. Emil Boc a fost sacrificat ritual de PDL cu speranţa că această jertfă pe altarul imaginii partidului va aduce înapoi procentele pierdute.
Paradoxal, din această afacere, ar putea să iasă cel mai bine tot ţapul ispăşitor. Şi asta pentru că mulţi clujeni şi mulţi ardeleni au priceput extrem de bine faptul că Boc a fost sabotat de proprii săi colegi din Bucu-reşti şi că multe greşeli puteau fi evitate. De exemplu, harababura cu impozitarea contractelor de drepturi de autor, „opera” lui Sebastian Vlădescu, un ministru de Finanţe a cărui performanţă uria-şă a fost aceea de a deveni so-ţul propriei sale fine. Competenţa sa a fost la fel de înaltă ca tocurile Elenei Udrea. Dacă ne uităm la echipa cu care a fost nevoit să conducă România Emil Boc ne cuprinde mirarea că mai există încă o ţară numită România. Este cunoscut faptul că Emil Boc, din primul ceas al mandatului său, a trebuit să lucreze cu o echipă impusă. Abia apoi a reuşit să scape de unii dintre colegii săi de Guvern, precum fostul ministru de Externe, preacreştin-democratul Teodor Banconschi, protagonistul unui scandal amoros cu mesaje schimbate între amanţi de pe mailul oficial al Ambasadei României în Australia. A scăpat de ei, însă a plătit cu demisia. 
