– Colonistii pemi au fost adusi din Austria acum 200 de ani.
Sfanta Terezia este o zi de referinta pentru locuitorii Garanei, sat aflat la aproape 1000 de metri altitudine in apropierea varfului Semenic din Caras-Severin. Construit la poalele muntelui Semenic in urma cu aproape 200 de ani de colonistii de etnie germana adusi din imperiul austro-ungar pentru a dezvolta industria forestiera si metalurgica din Banatul Montan, nemtii, sau, mai bine zis, pemii – fiindca asa le spun localnicii – au infiintat satul caruia i-au pus numele de Volfberg, adica, Dealul Lupului, in limba romana. Cu timpul acesta a primit numele de Garana, nume pe care il poarta si astazi. Sambata trecuta, Garana s-a umplut din nou de viata. Strazile au rasunat de muzica famfarei, iar de prin case si de prin pensiuni au aparut tineri si batrani imbracati in portul traditional.
Pentru cateva ore, Garana s-a intors in timp cu zeci de ani pentru a deveni ceea ce a fost cand toata lumea se simtea ,, acasa ". La Garana au fost peste 1000 de oameni – localnici si invitati din Arad, Nadlag, Timisoara, Orsova, Dar grosul l-au constituit cei veniti din Germania si Austria. Cu ochii plini de lacrimi, oamenii s-au strans la biserica, au participat la sfanta Liturghie, dupa care au ridicat ,,Pomul de Kirtweit", adica ruga satului. Au dansat si au cantat in drum in fata bisericii si au impartasit impresii. Oamenii au plans si s-au imbratisat si au povestit care pe unde i-au purtat pasii vietii. si asta pentru ca Garana s-a golit de nemti.
Curentul plecarii in Germania i-a cuprins si pe pemi inca inainte de 1989, dar dupa Revolutie acestia au parasit masiv satul. O parte dintre pemi si-au pastrat casele, care acum sunt locuite mai ales pe timp de vara de catre batrani. Willma Brauer, de 70 de ani, spune ca de primavara si pana toamna tarziu sta la Garana, dupa care pentru a ierna pleaca la copii in Germania. Ii place si acolo, dar la Garana se simte acasa.
NOSTALGIE
Iosef Klein, un batran de aproape 80 de ani spune ca a venit cu bucurie la Garana, chiar daca a suportat drumul foarte greu. Cu bucurie si tristete in acelasi timp, batranul a spus ca cea mai mare dorinta a s-a ar fi sa moara in ultima zi de Kirtweit ca sa poata fi ingropat alaturi de celelalte rude ale sale care se odihnesc in cimitirul de pe coasta dealului. Duminica seara, toata lumea a plecat, dar toti si-au dat intalnire in data de 14 octombrie 2009 cand strazile de la Garana se vor umple din nou.
