20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialLiderii internaționali felicită românii de Ziua Naţională. Kerry: Aștept cu nerăbdare un...

Liderii internaționali felicită românii de Ziua Naţională. Kerry: Aștept cu nerăbdare un proces electoral liber și corect, pe 11 decembrie

Şefi de stat şi de guvern felicită românii de Ziua Naţională. Secretarul de stat american, John Kerry speră că alegerile din 11 septembrie vor fi libere şi corecte, iar preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti autorităților de la București pentru susținerea  agendei de reforme şi modernizarea instituțiilor publice din Republica Moldova.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a felicitat poporul român cu ocazia împlinirii a 98 de ani de a Marea Unire din 1 decembrie, notând că România este un partener strategic al Statelor Unite şi exprimându-şi speranţa că alegerile din 11 decembrie vor fi libere şi corecte. Detalii aici.

„Guvernul meu acordă o mare valoare parteneriatului strategic cu România, un aliat de încredere în NATO și cu o contribuție majoră la pacea internațională, la securitate și statul de drept. Țara dumneavoastră, la fel ca Statele Unite, va organiza alegeri naționale în acest an. Salut angajamentul dumneavoastră în favoarea valorilor democratice și aștept cu nerăbdare un proces electoral liber și corect pe 11 decembrie. Cetățenii din cele două țări au relații de afaceri, în domeniul artelor, sportului și la nivel academic. Privind în perspectivă, sunt încrezător că vom continua să ne extindem prietenia și strânsa colaborare pentru promovarea prosperității reciproce și a unei lumi mai sigure. Cu ocazia acestei zile speciale, vă transmit cele mai bune urări pentru succes, fericire și sănătate în anul care urmează”, spune secretarul de stat american în mesajul său de Ziua Națională a României.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofte, susţine în mesajul transmis preşedintelui Klaus Iohannis, că relațiile dintre Republica Moldova și România au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare vertiginoasă, avansând pe un făgaș pragmatic, în spiritul parteneriatului privilegiat bine stabilit. Detalii aici.

Guvernul de la Budapesta le-a interzis diplomaților maghiari să participe la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României, 1 Decembrie. Potrivit unui săptămânal ungar, dispoziţia a venit direct de la ministrul de externe, Peter Szijjarto. Ambasada României la Budapesta a organizat, în ultima săptămână, acțiuni specifice, inclusiv o recepţie de Ziua Naţională. În discursul său, ambasadorul Marius Lazurca a amintit că, anul acesta, se împlinesc 20 de ani de la semnarea Tratatului de bază româno-ungar. La recepţie nu a participat niciun reprezentat al guvernului maghiar.

La solicitarea Digi24, Ministerul de Externe de la Budapesta a declarat: „Întrucât maghiarii nu au ce sărbători pe 1 decembrie, ministrul pentru comerţ exterior şi al afacerilor externe au interzis tuturor diplomaţilor şi angajaţilor ministerului să participe la ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională a României”.

Citește și: Mesajele politicienilor români cu ocazia Zilei Naţionale. Gabriela Firea: Este o dovadă că dacă, îndrăznim să credem în România, vom reuşi împreună

 

Cele mai citite

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă