14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialSe vor mări pedepsele pentru agresiunile contra cadrelor didactice

Se vor mări pedepsele pentru agresiunile contra cadrelor didactice

Un proiect de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaților prevede majorarea pedepselor pentru agresiuni contra cadrelor didactice, informează Agerpres.

Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice, iar amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva acestuia se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, arată proiectul de lege.

“Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului din învățământ. Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal. Personalul didactic se bucură de respect și considerație din partea beneficiarilor primari, secundari și terțiari ai educației, precum și din partea celorlalte cadre didactice. El beneficiază de asemenea de autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare și beneficiază de dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ”, se arată în proiectul de lege care a fost inițiat de senatorul PSD Liviu Pop, susținut de alți 47 de parlamentari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Putin avertizează Occidentul „să nu se joace cu focul” permițând Ucrainei să folosească armele primite în atacuri în interiorul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat marţi Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul prin propunerea de a permite Ucrainei să...

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă