Un bărbat din Corbeanca, s-a ales cu dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice după ce a montat bariere la intrările și ieșirile unui complex de locuințe.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ilfov cercetează un bărbat, de 43 de ani, din București, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, transmite IPJ Ilfov.
În fapt, cel în cauză, în calitate de președinte al Asociației de Proprietari din cadrul unui complex de locuințe din localitatea Corbeanca, a montat bariere și porți la intrările în cartierul de locuințe, blocând astfel circulația pe drumurile publice.