23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialRusia şi Belarus au rezolvat conflictul în domeniul gazului

Rusia şi Belarus au rezolvat conflictul în domeniul gazului

Belarus a anunţat că gigantul rus Gazprom a recunoscut că mai are o datorie faţă de Minsk de 32 de milioane de dolari pentru tranzitul gazului pe teritoriul belarus şi că un acord va fi semnat joi, ceea ce va pune capăt conflictului ruso-belarus, care a dus săptămâna trecută la reducerea livrărilor de gaze ruse către fosta republică sovietică.

Compania de stat belarusă “Beltransgaz şi Gazprom vor semna la 1 iulie un acord asupra tranzitului de gaz”, a declarat vicepremierul belarus Vladimir Semaşko în faţa parlamentului de la Minsk, potrivit Agenţiei ITAR-TASS, citată de Agerpres. “Gazprom şi-a dat deja acordul asupra documentului, ei îşi recunosc datoria”, a adăugat el.

O criză energetică a izbucnit săptămâna trecută între Moscova şi Minsk, după ce concernul rus Gazprom a redus livrările de gaz către Belarus, cerând autorităţilor de la Minsk să achite datoria pentru gazele furnizate şi estimată de Moscova la 200 de milioane de dolari. Belarus şi-a plătit în cele din urmă facturile, dar a cerut gigantului rus să-şi achite datoria pentru tranzitul la gaz pe teritoriul său.

Gazprom a vărsat joia trecută 228 de milioane de dolari Minskului, dar Belarus a cerut 260 milioane de dolari, argumentând că preţul la tranzit a crescut din noiembrie. A doua zi, în timp ce criza părea încheiată, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ameninţat din nou cu suspendarea tranzitului către Europa atât pentru gaz, cât pentru petrolul rus, dacă Gazpron nu achită în totalitate datoria în următoarele 48 de ore, ameninţate care nu a fost însă pusă în aplicare.

Crizele dintre Moscova şi vecinii săi din fosta URSS perturbă periodic aprovizionarea energetică a Europei. Miercurea trecută, conflictul ruso-belarus a dus la o reducere de peste 40% a livrărilor către Lituania, ceea ce a provocat o ridicare de ton din partea Uniunii Europene.

Cele mai citite

Rishi Sunak anunță alegeri generale pe 4 iulie

Rishi Sunak a convocat alegeri anticipate surpriză pentru data de 4 iulie, într-o competiție în care Keir Starmer va încerca să preia puterea pentru...

Remunerații de nabab pentru șefii PNL și PSD de la Conpet SA Ploiești

Scandalul din ultima vreme dintre directorul general liberal al Conpet SA Ploiești, Dorin Tudora, și președintele Consiliului de Administrație, Florin Gheorghe, susținut de...

Blinken spune că pactul dintre SUA și Arabia Saudită se va finaliza curând

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite și Arabia Saudită sunt foarte aproape de a încheia un set de...
Ultima oră
Pe aceeași temă