16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRomii stabilesc cine moşteneşte coroana, după moartea ultimului „împărat al romilor de...

Romii stabilesc cine moşteneşte coroana, după moartea ultimului „împărat al romilor de pretutindeni”, Iulian Rădulescu

Romii care fac parte din consiliul de coroană stabilesc, vineri, cine va fi moştenitorul coroanei, după ce ultimul „împăratul romilor de pretutindeni”, Iulian Rădulescu, a decedat, la vârsta de 78 de ani, notează Mediafax.

În casa în care a locuit până la deces autointitulatul împărat al romilor Iulian I, a fost linişte vineri, doar focul – care reprezintă în tradiţia romă „sufletul celui decedat” a fost, din când în când, întreţinut de oamenii apropiaţi din familie. Femeile au purtat părul despletit, o altă tradiţie a comunităţii spunând să atunci când cineva drag moare, ţigăncile îşi despletesc părul şi bocesc. La fel s-a întâmplat şi în casa unde are loc priveghiul celui decedat şi unde doar cunoscuţii lui Iulian I pot intra.

„Asta este tradiţia de când e lumea, de când a fost în India. Când murea un cetăţean, se stătea la foc trei zile şi trei nopţi pentru binele rromilor. Aici se fac toate şedinţele, în aceste trei zile. Vorbim pe unde a umblat, ce a făcut, ce bine a făcut, totul, aici, în jurul focului. Toată noaptea toţi am stat strânşi aici, toţi care l-au cunoscut, până la 5 dimineaţa şi am povestit tot ce a făcut în viaţa lui”, a declarat Mihai Drăgan, fratele împăratului Iulian Rădulescu.

Acesta a spus despre fratele său că a fost un om cunoscut, care a ajutat foarte mult comunitatea rromă, iar oamenii îl respectau. „A fost un om deosebit, cunoscut. Ţiganii înainte erau în corturi, erau destrăbălaţi. (…) Umblau în opinci, dezbăcaţi. El a ajutat comunitatea toată a ţiganilor, i-a adus în rândul lumii. Membrii comunităţii îl respectau foarte mult. El le spunea să nu facă prostii, să nu fim huliţi de români. Că e bine să fim lângă ei, lângă români. Noi am fost apropiaţi cu românii, aici, la Sibiu, nu ne-am hulit unii cu alţii”, a povestit fratele împăratului decedat.

Sora împăratului Iulian, Elena Mândra Rădulescu, a spus şi ea că fie iarnă sau vară, la priveghiul mortului femeile îşi despletesc părul şi bocesc, se stă la foc, care se aprinde o singură dată, el urmând să ardă până când mortul este dus la cimir. Apoi, cenuşa se duce la râu.

„În astea trei zile stăm în jurul focului. Asta e tradiţia. Stau femeile cu părul desfăcut şi bocesc. Stăm în priveghi până în zori de zi, apoi lumea pleacă acasă, iar seara iar se strâng. Până nu îl ducem la cimitir nu se stinge focul. Apoi se face curăţenie generală, nu rămâne nimic. Focul acesta nu se aprinde decât o dată. Se aprinde după ce a murit şi trei zile şi trei nopţi nu se stinge. După ce e dus la groapă şi pleacă lumea se stinge şi totul se duce la râu şi se dă pe apă”, a povestit Elena Mândra Rădulescu.

În timpul în care cel decedat este în casă, nu se mătură, nu se face curăţenie, nu se face mâncare nici în casa mortului, nici în casele rudelor apropiate, ba, mai mult, „nici ibricul de cafea nu se pune pe foc”, iar dacă vin oameni de departe, li se oferă hrană rece.

„Dacă era o judecată ţigănească, fratele meu comunica cu lumea, să se ajungă să fie bine, să nu se întâmple scandaluri, să nu fie probleme. Ţiganii ascultau de el. El decidea cum să facă bine”, spune sora lui Iulian I, care a venit la începutul anului, de la Târgu Jiu la Sibiu, pentru a avea grijă de fratele ei.

Femeia a povestit care au fost ultimele dorinţe ale împăratului. „Am stat la spital cu el şi când am văzut că nu mai poate trăi l-am adus acasă să moară în patul lui. Asta a fost dorinţa lui. Ne-a spus că fim cuminţi, înţelegători că el până aici a putut să meargă. Ne-a spus că vrea să rămână unul din copiii lui care vom hotărî la Comsiliul de Coroană, să fie împărat în locul lui, să ducă comunitatea romilor mai departe. Atât a spus”, a povestit Elena Mândra Rădulescu.

Unul dintre ultimii oameni care au vorbit cu împăratul Iulian a fost Ilarie Mihai, unul dintre membrii de bază ai comunităţii rome din Sibiu. Acesta a spus că se va stabili vineri seara cine va fi împărat în locului lui Iulian I. „Am vorbit cu el (cu împăratul – n.r.) cu vreo două ore înainte să moară. Mi-a spus să avem grijă de ce întâmplă în urma lui. Era în chinuri ca de moarte. Atât am reţinut de la el: să avem grijă ce se întâmplă în urma lui. Vom stabili vineri seara cine va fi împărat în locul lui, după Consiliul de Coroană”, a declarat presei Ilarie Mihai.

Cele mai mari şanse să preia coroana lui Iulian I, spun membrii comunităţii rome din Sibiu, le are fiul cel mare, care poartă acelaşi nume cu împăratul decedat, Iulian Rădulescu, care are 53 de ani. Iulian Rădulescu mai are un fiu, Valodie, şi două fiice.

Împăratul autointitulat al romilor din România Iulian Rădulescu, a murit, joi, acasă, în Sibiu, anunţul fiind făcut de regele autointitulat al romilor, Dorin Cioabă.


Citește și: A murit ultimul “împăratul romilor de pretutindeni”, Iulian Rădulescu, la vârsta de 78 de ani

“Împăratul rromilor de pretutindeni”, Iulian Rădulescu, a murit în dimineaţa zilei de joi, la Sibiu. Împăratul autoproclamat în vârstă de 78 de ani a decedat la domiciliul său din Sibiu, în jurul orei 03:00 a dimineții de joi.


 

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă