18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânii nu mai depun făină la "Banca de Alimente"

Românii nu mai depun făină la “Banca de Alimente”

Campania „Banca de Alimente”, iniţiată în septembrie 2009 de Crucea Roşie, convinge tot mai greu românii să doneze.

Dacă în Bucureşti veniturile ceva mai ridicate decât în restul ţării permit oamenilor să renunţe la sume modice în favoarea săracilor ajutaţi prin Crucea Roşie, în Maramureş şi Constanţa nu se adună mai nimic în locurile de colectare. Pe fondul mai multor probleme sociale – scăderi salariale, şomaj, tăierea ajutoarelor sociale etc. – tot mai puţini constănţeni sunt dispuşi să cumpere alimente greu perisabile şi să le doneze către organizaţia neguvernamentală, în scopuri caritabile. Conform planurilor campaniei, alimentele ar urma să ajungă la cele mai nevoiaşe persoane din judeţ  – peste 1.000 de familii – sub forma unor pachete ce cântăresc 12 kilograme şi să le asigure pentru o perioadă strictul necesar pentru traiul zilnic. Distribuţia alimentelor se face pe baza anchetelor sociale efectuate de către filiala Cruce Roşie Constanţa, şi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi Serviciile de Asistenţă Socială din cadrul primăriilor din judeţ.

Doar 0,7 tone în două luni

În municipiu, constănţenii pot participa la această campanie donând produse alimentare în coşurile speciale care se găsesc în hypermarket-urile Real, Metro, Carrefour şi în supermarket-urile Mega Image. „Proiectul merge mai slab în această perioadă. Luna trecută nu am ridicat produsele pentru că erau prea puţine şi am preferat să aşteptăm rezultatele din luna septembrie pentru a ne putea deplasa în judeţ. În iunie şi iulie am strâns circa 720 de kilograme de alimente ce ne-a permis pregătirea a 60 de pachete”, ne-a informat Carmen Lungu, directorul Crucea Roşie – Filiala Constanţa.

Cea mai slabă lună: mai

Campania s-a bucurat de succes în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010. „Înainte reuşeam să adunăm mai multe alimente. Puteam să ducem beneficiarilor şi câte 200 de pachete pe lună. Prin faptul că au fost reduse salariile sau că a fost perioada de vacanţă şi oamenii au plecat în concediu se poate explica scăderea interesului pentru campanie”, a explicat Carmen Lungu. Acum, având în vedere declinul proiectului, este necesară o nouă campanie de informare cu ajutorul voluntarilor, în special a liceenilor din oraş, au spus organizatorii. Iuliana Ghidu, coordonatorul naţional al proiectului „Banca de alimente”, ne-a explicat de ce campania nu a mai mers bine în ultimele luni: „Cea mai slabă a fost luna mai, când am avut doar 9.271 de tone, iar cea mai bună lună a fost octombrie sau noiembrie 2009, când s-au adunat 30.488 tone. În august, donaţiile au ajuns la un total de 12.836 tone”. Judeţul în care donaţiile au fost foarte slabe – mai ales dincauza sărăciei – este Maramureş, unde s-au strâns 1.790 tone de ajutoare alimentare, în timp ce bucureştenii şi-au permis să doneze peste 68.5 tone, din octombrie până la sfârşitul lunii august. 

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă