Cinci minute mi-au trebuit la o televiziune de ştiri în a doua zi de Paşte pentru a afla că numărul celor internaţi la urgenţe e îngrozitor de mare (deşi nu e limpede cât ar trebui să fie un număr normal de internări într-o perioadă în care oamenii stau acasă şi se îndoapă). Apoi am aflat că nişte inşi au mers în pădure cu un lăutar după ei. Acolo s-au distrat ce s-au distrat şi au vrut să plece. Cu tot cu lăutar. Dar alţi inşi au sărit să-i bată că de ce le pleacă lăutarul, că ei rămân fără muzică. Şi aşa dragostea unanimă pentru unicul lăutar scos la iarbă verde s-a lăsat cu sânge şi alte internări la urgenţă. Schimb canalul şi dincolo aflu că era „zi neagră pe şosele”. Un invitat (serios, şi de Paşte!?) spunea ceva despre cum se dau şi se iau carnetele de şofer, la care moderatoarea a tras concluzia bună de tras în orice împrejurare: „Aşa e la noi, în România”.
Serios, cum e de fapt la noi în România? Adevărul meu era altfel. Era o zi superbă de primăvară, oraşul era liniştit, oamenii se plimbau pe străzi, iar traficul era lejer. De pe şoseaua pe care venisem am văzut familii la iarbă verde, nici una nu părea că are lăutar după ea. Parcă niciodată diferenţa între România de la televizor şi România mea nu e mai mare, mai sinistră, mai îngrozitoare decât de sărbători. Poate că sunt visător, dar dacă tot nu se întâmplă nimic notabil în ţară, de ce nu ne anunţă ceva de genul: dragi români, oricât ne-am chinui nu avem ştiri interne vreo două zile, aşa că decât să vânăm ambulanţe şi să inventăm subiecte morbide de talk-show, mai bine vă dăm un documentar bun. Sau poate ştiri mai multe din lumea largă, că om fi noi paşnici de Paşte, dar uite că în Siria dictatorul ăla mic care părea reformist tocmai a pus tancurile pe populaţie. Sau, acum chiar că sunt visător, în loc să tragem concluzii tâmpite cum că „aşa e în România” din orice banalitate, mai bine arătăm măcar de sărbători şi chestiile bune care se întâmplă în România.
Pentru că se întâmplă. Multe şi nevăzute.
Tot în România e şi un proiect precum Biblionet, care leagă bibliotecile publice, multe de prin sate, la internet. Andreea Archip a publicat un articol despre proiect în Evenimentul Zilei, a stat de vorbă cu bibliotecari care au fost pregătiţi ca să le arate oamenilor cum să folosească internetul. Să vezi ţărani bătrâni care nu se mai duc la crâşmă, ci intră să citească ziarele pe net sau să vorbească cu copii plecaţi în Spania nu e puţin lucru. Proiectul e susţinut de fundaţiile IREX şi „Bill şi Melinda Gates” şi aplică o idee care a funcţionat în alte ţări, revitalizând bibliotecile ca centre comunitaare. Pe site-ul proiectului – www.biblionet.ro -, bibliotecile şi autorităţile locale pot afla cum se intră în programul de finanţare.
În general, dacă nu mai puteţi suporta figurile acre de la televizor, care ne îndoapă cu cinism, daţi o raită pe www.romaniapozitiva.ro. E un site făcut de oameni inimoşi, care şi ei cred că se întâmplă lucruri bune în România, insuficient cunoscute. Şi nu e singurul, sunt chiar mai multe, www.lumebuna.ro sau www.stiridebine.ro par a fi pornite din aceeaşi exasperare că suntem invadaţi permanent, mai ales prin televizore, de mesaje catastrofale şi cinice. Motivaţia e mereu aceeaşi: asta vinde, asta urmăresc oamenii. Nu sunt convins că e aşa. Adică mi-e greu să cred că românii stau de Paşte acasă şi se holbează la TV cum sunt căraţi oameni în ambulanţă sau cum se taie unii prin pădure pentru un lăutar. E mai degrabă un cerc vicios creat de ziarişti: ei cred că asta aşteaptă publicul de la ei şi doar asta livrează, iar publicul nu are de fapt alternative la TV. Şi migrează spre media de nişă.
Cele trei site-uri descrise mai sus sunt un fel de gherilă online a bunului simţ, făcută voluntar de oameni care încearcă să-şi protejeze psihicul de atacul jurnaliştilor profesionişti. Iar asta ar trebui să-i pună pe gânduri pe mai-marii televiziunilor măcar din punct de vedere comercial, dacă nu moral: publicul fuge. Mai ales publicul tânăr, aud tot mai mulţi oameni care fie renunţă la televizor de tot, fie pur şi simplu nu mai trec cu săptămânile pe la televiziunile generaliste sau de ştiri, ci vânează filme şi seriale pe posturile de nişă. Încă nu se vede în măsurătorile de audienţă, pentru că sunt prost făcute şi grosier proiectate, dar tendinţa va deveni de neocolit atunci când marii plătitori de publicitate vor înţelege că aruncă bani degeaba pe nişte canale TV măsurate ca în anii ’90, de parcă revoluţia internetului şi explozia canalelor de nişă nu ar fi avut loc.
România de la TV seamănă tot mai puţin cu Româniile celor care ar trebui să fie publicul televiziunilor. Doar că noile generaţii nu mai sunt public captiv, pentru că tehnologia oferă alternative. Un talk-show de Paşte despre „zi neagră pe şosele” spune tot mai puţin unui număr tot mai mic de oameni. Televiziunile îşi sapă propria groapă crezând că urmăresc o logică comercială. Pentru că pur şi simplu sunt pline de oameni care gândesc învechit.
Închei reproducând un comentariu haios lăsat de cineva pe www.romaniapozitiva.ro: „Eu am impresia că ăia buni sunt majoritatea, dar mulţi nu-şi dau seama. Şi pe deasupra, ăia răi sunt întotdeauna mai vizibili. Mai ales la TV. Dar ia mergeţi pe stradă şi întrebaţi fiecare om ce şi cum. O să vedeţi că 99,99 la sută ar vrea să scape de hoţi, de corupţie, de incompetenţi, de ceea ce e rău. Şi atunci de unde răul? Răul e în fiecare dintre noi. Deci, să ne schimbăm pe noi înşine. Şi să fim pozitivi până la capăt. Până la urmă va veni apocalipsa şi ăia răi o să şi-o ia pe coajă. Şi cine o să rămână? În primul rând, cei buni, care gândesc pozitiv şi acţionează în acest sens: citesc şi scriu la România Pozitivă! Deci staţi aproape!”.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
