Richard Rorty

Crescut intr-o familie care il venera pe Trotki si pasionat de orhideele salbatice, lui Richard Rorty, decedat pe 8 iunie, la varsta de 75 de ani, nu i-a fost usor sa aleaga intre filosofie (in acceptia ei anglo-saxona, foarte tehnica) si poezie, i.e. literatura. Le-a ales pe ambele, devenind, intre altele, profesor de literatura si filosof. Critica metafizicii pe care o face Rorty nu are anvergura. Eseurile lui sunt scurte, au cateva zeci de pagini fiecare, cu exceptia unor carti, multe din ele marcate de teorii lingvistice. In traducerea Mihaelei Cabulea, la editura Univers au aparut trei volume de eseuri rortyene, intre 2000 si 2003. Rasfoindu-le, cred ca Rorty a fost poate singurul filosof american care a dat atentie, de timpuriu, hermeneuticii (Heidegger, Gadamer) si filosofiei suspiciunii postnietzscheene (Foucault, Derrida), amandoua prea "literare" pentru a putea fi considerate serioase. Venind din afara, atitudinea lui e echilibrata. Fara sa inteleaga bine toate mizele traditiei in filosofia lui Heidegger, de pilda, detecteaza insa excelent deformarile viziunii lui despre lume. Pe Foucault il face cavaler al autonomiei si filosof care a pretins privilegiile unui poet, iar pe Heidegger ascet. In fond, Rorty deconstruieste ideea unei filosofii romantice daruite cu har sau inspirate. Pentru el, absolut orice teorie trebuie verificata prin supunerea la testul cu detectorul de metafora. si asta pentru ca filosofia este, pentru pragmatistul american, o voacatie sociala si exprima un mesaj care se adreseaza democratic tuturor celor care sunt dispusi sa-si foloseasca bagajul de cunostinte despre lume pentru a-i valida presupozitiile si concluziile.