12.5 C
București
joi, 21 octombrie 2021

Autoritățile gorjene organizează, vineri, o simulare a alegerilor parlamentare

Prefectura Gorj va organiza, vineri, în toate secțiile de votare din județ, simularea alegerilor parlamentare, Acțiunea este programată să se desfășoare între orele 09.00 – 21.00, informează Gazeta de Sud.

Astfel, va fi testat atât sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenirea votului multiplu, cât şi camera video care va monitoriza acţiunea de numărare a voturilor. În judeţul Gorj vor fi deschise 332 de secţii şi vor fi disponibile 660.000 de buletine de vot.

În Gorj, fostul premier al României, Victor Ponta deschide listele social-democraților pentru Camera Deputaților. 


Citește și: Scandal în Gorj, unde Victor Ponta apare pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. Lider local: Partidul ăsta e o mafie


Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marți, că există o derogare de la Codul de conduită al formațiunii, prin care fostul premier Victor Ponta poate candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie, pentru Camera Deputaților. Codul de etică și conduită al PSD prevede că un membru al partidului pus sub control judiciar, indiferent pentru ce infracțiune, nu va beneficia de sprijinul partidului în alegeri.


Lista PSD Gorj pentru Camera Deputaţilor
1. Victor Viorel Ponta
2. Mihai Weber
3. Alin Vasile Văcaru
4. Elvira Şarpatin
5. Bebe Viorel Ionică
6. Maria Vasilescu
7. Mihai Alexandru Gherghe
 
Lista PSD Gorj pentru Senat
1. Florin Cârciumaru
2. Claudiu Manta
3. Andrei Petrişor Maioreanu
4. Constantina Anca Borduşanu 
 
Lista PNL Gorj pentru Camera Deputaţilor
1.Dan Vîlceanu 
2.Severus Militaru 
 
Lista PNL Gorj pentru Senat
1.Tudor Barbu 
 
Lista ALDE Gorj pentru Camera Deputaţilor
1. Popescu Dumitru-Dian
2. Lădaru Ion-Eduard
3. Popescu Eftemie
4. Dîrnu Rodica
5. Ciopănoiu Ion
6. Stanciu Camelia
7. Dina Gruianu Mihaela
 
Lista ALDE Gorj pentru Senat
1. Iriza Scarlat
2. Râbu Vasile
3. Negrescu Mădălina-Adina
4. Oprea Ramona-Daniela
 
Lista PMP Gorj pentru Camera Deputaţilor
1.Gheorghe Daviţoiu
 
Lista PMP Gorj pentru Senat
1.Ion Săvoiu
 
Lista USR Gorj pentru Camera Deputaţilor
1. Sergiu Dîrnu
2. George Vintilescu
3. Nicolae Chilea
4. Gabriela Mândru
 
Lista USR Gorj pentru Senat
1. Vasile Bîscă
2. Dumitru Miroiu
3. Viorica Ungureanu
 
Lista UDMR Gorj pentru Camera Deputaţilor
1. Tudor Cristian-Gheorghe
2. György Ionica  


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.

LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi CARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA

 

 

 

 

Ultima oră
Pe aceeași temă