9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Ministerul Educaţiei verifică doctoratele lui Ponta, Oprea şi Tobă

REVISTA PRESEI. Ministerul Educaţiei verifică doctoratele lui Ponta, Oprea şi Tobă

Ziarele de marţi scriu despre decizia Ministerului Educaţiei de a verifica tezele de doctorat suspecte de plagiat, dar şi despre modul cum va fi ajutată, financiar, familia lui Ekeng, fotbalistul de la Dinamo, decedat vineri seara, teren.

Adevărul scrie despre “Disperarea unei românce al cărei copil a fost răpit de tatăl musulman: Mi-a spus că-i este ruşine că fiul lui e şi român“ şi detaliază “Irina Vencu, o arhitectă româncă stabilită în Elveţia, se luptă pentru a-şi recupera băieţelul răpit de tatăl său, iordanianul Hamzeh Buqaei. „Mergem la Zoo“, a fost pretextul sub care micuţul Iosif-Hector a fost luat din casă şi dus, fără acordul ei, în Iordania”.

Gândul ne anunţă că “Ministerul Educaţiei, prin Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), ar putea retrage în 45 de zile începând de luni, 9 mai, titlul de doctor lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stănişoară, Dumitru Pârvu şi Petre Tobă”. Şi Hotnews scrie pe această temă că “ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a solicitat, luni, la CNATDCU initierea demersurilor necesare pentru analiza si solutionarea distincta a cazurilor sesizate in 15 martie la UEFISCDI privind suspiciunile de plagiat in cazul mai multor fosti si actuali demnitari si persoane publice”. 

Jurnalul Naţional scrie că “Cei doi militari români care au murit sâmbătă în Afganistan, sublocotenentul Dumitrescu Marian Iulian şi sublocotenentul Vizireanu Gheorghe Adrian-Ion au fost repatriați luni seară. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de decorare post-mortem a celor doi, care şi-au pierdut viaţa sâmbătă în Afganistan, dar şi a sergentului major Dragomir Paul Bogdan-Emanuel, rănit”.

Evenimentul Zilei titrează “Fiecare se descurcă cum poate. Asigurările de viață nu există în Liga I. Clubul Dinamo a decis cum va fi ajutată, financiar, familia lui Ekeng” şi observă că “fostul fotbalist nu avea asigurare, nu era nici membru cotizant al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, iar sprijinul financiar va veni din partea clubului în culorile căruia a decedat”.

Cotidianul prezintă fotografii de colecţie cu foştii şefi ai fotbalului şi observă că “la Tribunalul Bucureşti s-a încheiat procesul intentat de clubul Universitatea Craiova împotriva Federaţiei Române de Fotbal, condusă de Mircea Sandu, şi Ligii Profesioniste de Fotbal, condusă de Dumitru Dragomir. Procurorii au cerut pentru cei doi foşti şefi ai fotbalului pedeapsa maximă de 10 ani, la care să se aplice un spor de 1/3 din maximul special, deci un total de 13 ani şi 4 luni de închisoare! Sentinţa va fi pronunţată pe 25 mai 2016”.

Ziarul Financiar titrează “Commerzbank, o bancă salvată de la faliment cu bani publici, ajută investitorii să înşele statul german” şi notează “Scandalul de evaziune a pornit de la documente confidenţiale obţinute de organizaţia de jurnalism de investigaţie ProPublica din New York, care a colaborat în acest caz cu The Washington Post, cu grupul german de televiziune ARD şi cu ziarul Handelsblatt. Trucul folosit pentru evaziune a permis investitorilor să-şi reducă impozitul pe câştiguri de capital şi adesea să ceară maximul de rambursări de taxe de la guvernul german combinând o tehnică de investiţii cunoscută ca „dividend stripping“ (sau tranzacţii „cum-cum“) cu ajutorul băncilor şi fondurilor de investiţii locale, printre care Commerzbank, notează Handelsblatt. Experţii spun că astfel investitorii străini au reuşit să evite plata unor taxe de cel puţin un miliard de euro pe an către statul german timp de cel puţin un deceniu”.

Wall Street ne spune “De ce nu stau tinerii generatiei Y peste program la birou: nu vor sa urmeze exemplu parintilor, care NU aveau timp pentru familie”. Explicaţia? “Managerii din companiile cu activitate locala se plang din ce in ce mai des ca intampina dificultati in colaborarea cu angajatii tineri, parte din generatia Y. Si spun ca isi doresc sa rezolve aceste probleme, mai ales in contextul in care tinerii vor reprezenta in scurt timp marea majoritate a echipelor din companii. Trainerul Radu Margarit a declarat pentru wall-street.ro ca angajatorii sunt cei care trebuie sa se adapteze tinerei generatii si sa le respecte valorile. Afla in slide-urile urmatoare care lucrurile pe care si le doresc tinerii la locul de munca, intre cele mai importante numarandu-se timpul pentru viata personala, asa cum parintii lor nu au avut”.

Gazeta Sporturilor îţ citează pe Marius Şumudică, care a pus o întrebare interesantă după decesul lui Patrick Ekeng. “Ne-a marcat tragedia de la Dinamo. Trebuie să fim mult mai atenți, să ne procurăm toată aparatura necesară și să controlăm ambulanțele. Jucătorii trebuie să fie în deplină liniște și să nu se gândească la caz asemănător în viitor. Pentru mine, un lucru e sub semnul întrebării: de ce multe accidente se întâmplă în timpul meciurilor și nu în timpul antrenamentelor? Gândiți-vă că sunt vreo 30 de meciuri și peste 300 de antrenamente. De ce nu se întâmplă la antrenamente?”

Prosport titrează “Se ştie clasamentul final în play-off-ul Ligii 1. Ce echipe ne reprezintă în Europa şi în ce tur intră fiecare. Toate informaţiile despre participarea echipelor româneşti în Europa”.

Click ne spune povestea din spatele performanţei echipei CSM Bucureşti: “Ne-am amanetat casele pentru Liga Campionilor!” şi detaliază “Puţină lume îşi mai aduce aminte însă că, pentru a ajunge la această performanţă, „tigroaicele” au fost nevoite să depăşească nişte  condiţii incredibile. În iulie 2015, Primăria a alocat întregului club sub 7 milioane de euro, deşi promisese iniţial minimum 10 milioane de euro. Fostul preşedinte al clubului, Constantin Căliman, îşi aduce aminte că a crezut că totul s-a încheiat.

„Nu puteam funcţiona cu aceşti bani, având în vedere câte secţii trebuiau susţinute. Salariile au fost întârziate două luni şi am crezut că punem lacătul şi plecăm acasă. Portăriţa Pessoa, eroina de la Budapesta, a cerut chiar ruperea contractului şi cu greu am reuşit s-o ţinem. Ni s-au promis mai mulţi bani la rectificarea bugetară din toamnă, dar cum să trăim în acest timp? Atunci, eu şi alţi câţiva apropiaţi şi prieteni ai clubului ne-am împrumutat, ne-am amanetat chiar casele şi am reuşit să plătim salariile, astfel încât să continuăm proiectul. După rectificare s-au primit banii şi am mers mai departe, dar noi puteam păţi din iulie ce păţeşte acum Baia Mare”, a declarat, în exclusivitate pentru Click, Constantin Căliman, arătând ce fir subţire de aţă poate separa marea performanţă de faliment.

Libertatea publică “Mărturii șocante ale româncei care a supraviețuit atentatelor de la Bruxelles: «Mi-am văzut fetița peste cadavre. Era deasupra lor»” şi reţine “Roxana Ştefănucă, românca originară din Botoșani care împreună cu fiica ei s-a numărat printre supraviețuitorii atentatelor din Bruxelles, își amintește cu înfrigurare clipele de groază pe care le-a trăit în metroul belgian. Deși au trecut mai bine de două luni de la tragedie, imaginile masacrului sunt încă vii în mintea ei. Tânăra în vârstă de 23 de ani și fiica ei cea mică, de numai doi anișori mai aveau doar două stații de mers cu metroul până să ajungă acasă, după ce o duseseră pe fetiţa mai mare la grădiniţă, când o explozie puternică a semănat moartea în metroul din Bruxelles”.

Cancan redă reacţia lui Ionel Dănciulescu la “modul uşor atipic în care vârful lui Dinamo, francezul Harlem Gnohere, a ales să ţină doliu după moartea celui pe care îl considera cel mai bun prieten, camerunezul Patrick Ekeng. Gnohere şi-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din Capitală, dansând nu doar cu numeroase femei, ci şi cu un număr impresionant de sticle, cărora temutul golgheter le-a dat gol după gol”.

 

 

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă