9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialMoscova reacționează, după declarația adoptată în Parlamentul de la Chișinău. Rogozin: Atunci...

Moscova reacționează, după declarația adoptată în Parlamentul de la Chișinău. Rogozin: Atunci când georgienii i-au atacat pe civilii şi pacificatorii ruşi din Osetia de Sud, ţin minte toți cum s-a terminat această situaţie

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a reacţionat, vineri după-amiază, faţă de declaraţia adoptată de parlamentarii moldoveni, privind retragerea trupelor Rusiei de pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, oficialul le-a amintit moldovenilor de războiul ruso-georgian din 2008, care a început după o încercare a Georgiei de a înlătura trupele ruse din regiunea separatistă Osetia de Sud, relatează Deschide.md

„Apropo, atunci când georgienii i-au atacat pe civilii şi pacificatorii ruşi din Osetia de Sud, parlamentarii au cerut retragerea trupelor Federaţiei Ruse. Toţi ţin minte cum s-a terminat această situaţie”, a atras atenția vicepremierul rus, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

În plus, el a ataşat postării şi o ştire din urmă cu zece ani a agenţiei Ria Novosti, care titrează: „Georgia dezbate problema modificării statutului de pacificare în Abhazia”.

Astfel, Dmitr Rogozin a făcut trimitere la un articol al declaraţiei adoptate de către parlamentarii moldoveni, într-o şedinţă boicotată de către socialişti şi care a coincis cu vizita premierului român Mihai Tudose la Chişinău.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, vineri, cu votul a 61 de deputați, o declarație privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării, informează portalul Deschide.md, care amintește că la 21 iulie se împlinesc 25 de ani de la semnarea Acordului privind principiile reglementării pașnice și a conflictului armat din regiunea transnistreană.


 

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă