23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialPutin acuză: Ideile lui Lenin au dus la căderea Uniunii Sovietice

Putin acuză: Ideile lui Lenin au dus la căderea Uniunii Sovietice

Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit, joi, despre rolul pe care fostul conducător sovietic Vladimir Lenin, decedat în 1924, l-a avut în Rusia, informează AFP, citat de Agerpres.

Astfel, preşedintele Rusiei a declarat, în cadrul unei reuniuni a Consiliului prezidenţial asupra ştiinţelor şi educaţiei, că “iIdeile trebuie să ducă la rezultate bune, nu cum a fost cazul lui Vladimir Ilici’ Lenin”. 

Mai mult, el a precizat că ideile lui Lenin “au dus în final la căderea Uniunii Sovietice”, în 1991. El a explicat că la mijloc a fost vorba de o “bombă nucleară”, depusă “sub imobilul numit Rusia şi ea a explodat ulterior”, potrivit Interfax.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a încercat să atenueze impresia creată de cuvintele şefului statului rus, precizând că Putin “nu a făcut altceva decât să-şi spună punctul de vedere. Fiecare persoană, inclusiv preşedintele, are dreptul să aibă atitudinea proprie faţă de rolul unei pesonalităţi sau al alteia în istorie”, a subliniat el. 

Dmitri Peskov a asigurat, de altfel, că o eventuală înhumare a lui Lenin “nu este pe ordinea de zi”.

La 25 de ani după căderea URSS şi a regimului comunist, Lenin – decedat în 21 ianuarie 1924 – rămâne foarte prezent în Rusia, unde mii de străzi şi monumente omagiază în continuate memoria celui care a fost liderul Revoluţiei din Octombrie 1917 şi fondatorul statului sovietic. 

Corpul îmbălsămat al lui Lenin odihneşte în mausoleul său din Piaţa Roşie, în faţa zidurilor Kremlinului, locul cel mai simbolic al ţării, la câţiva metri de mormântul lui Stalin.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Doliu în teatru. A murit marele actor Costel Constantin

Marele actor Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Actorul s-a născut la Galați,...

Ciolacu și Ciucă vizitează împreună Salonul de armament BSDA de la Băneasa. Premierul susține că a repornit industria de apărare

Premierul Marcel Ciolacu susține că, sub mandatul actualului guvern, pe care îl conduce, industria românească de apărare și-a repornit activitatea. Majoritatea fabricilor din acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă