12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAlbumul de fotografii de la proteste, anulat de editură

Albumul de fotografii de la proteste, anulat de editură

Publicarea albumului de fotografie “#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017” a fost anulată de Editura Curtea Veche. Acesta a fost disponibil, pentru 24 de ore, în sistemul de precomandă, pe site-ul www.curteaveche.ro, dar pagina a fost ștearsă ulterior.

Într-un comunicat de presă emis cu ocazia lansării precomenzilor pentru album, editura scria: „Pancartele din 2017, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărţit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstraţii, se agitau mesaje scrise de alţii cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roşie. Adunate într-o carte, ele devin nişte instantanee din 2017, care le demonstrează scepticilor că o nouă generaţie de cetăţeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, naivitate şi chiar cu ură, la începutul anilor 1990.”

 

Lansarea albumului era prevăzută pentru data de miercuri, 15 februarie.

Unul dintre cei a căror precomandă a fot anulată este scriitorul şi jurnalistul Tudor Călin Zarojanu, care a scris, pe pagina sa de Facebook: „Editura Curtea Veche a decis să publice un album cu pancartele din piaţă. A început să curgă cu precomenzi, printre care şi a mea. Azi, însă, la doar 24 de ore, am fost anunţaţi că toate comenzile au fost anulate şi proiectul «suspendat (…) Vom relua acest proiect atunci când vom fi siguri că intenţiile lui vor fi corect înţelese»…

M-am interesat. Editura ar fi fost acuzată că foloseşte în scop comercial protestele. Ce să zic! De parcă, dacă faci un album cu fotografii din natură poţi fi acuzat că foloseşti natura în scop comercial!

Vreau foarte tare să cred că nu au primit şi alt fel de mesaje…”

 

 

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă